Dacă voi nu mă vreţi, eu vreau clubul!

0
346

Adrian Mititelu ţine cu dinţii de brandul Universitatea Craiova, în ciuda tuturor contestărilor

Autorităţile îl dau afară de pe stadion, DJTS îl evacuează de la cantonament, jucătorii fug cu sau fără dezlegări şi depun memorii pe capete, fiscul îl pândeşte la cotitură pentru a-şi recupera datoriile, Piţurcă aşteaptă să-l retrogradeze în liga a treia pentru cele 7 milioane de euro, LPF şi FRF l-au declarat persona non-grata şi îl asaltează cu amenzi de miliarde. De această dată Mititelu chiar se poate considera singur împotriva tuturor. Cu suporterii are însă cea mai mare problemă. Nici măcar Gigi Neţoiu nu a reuşit să declanşeze o asemenea reacţie în oraş. Protestele au început prin mesaje ironice sau chiar jignitoare, au continuat prin golirea stadionului chiar dacă era vorba de derby-urile cu Steaua şi Dinamo şi s-a ajuns la organizarea unui miting de protest în centrul oraşului. Piţurcă este liantul între autorităţi şi suporteri în încercarea de a prelua Universitatea Craiova din mâinile actualului patron, indezirabil pentru toată lumea. De la ultimul suporter, autorităţi şi până la protectorul Craiovei Maxima, Ştefan Andrei, lui Mititelu i se cere în cor predarea echipei în grija unora care pot mai mult. Fără surse de finanţare şi fără niciun fel de suport, Mititelu trage cu dinţii de brandul numit Universitatea Craiova, decât să renunţe în favoarea unei soluţii mai bune, agreată de toţi cei care ţin la această echipă. S-a ajuns chiar să se pună problema înfiinţării unei echipe paralele, pe care să o adopte toţi suporterii. I se reproşează retrogradarea echipei, mutarea ei la Severin, imaginea deplorabilă, îndepărtarea şi denigrarea profesioniştilor, oamenilor adevăraţi de fotbal. În cei cinci ani de „mandat” Mititelu şi-a încălcat toate promisiunile. Dacă la preluarea echipei vorbea de trecerea acţiunilor la un moment dat în posesia suporterilor, acum nu ia în calcul sub nicio formă redarea Ştiinţei în proprietatea oraşului, a suporterilor. Toţi patronii dinainte au renunţat după ce au exploatat imaginea clubului şi şi-au făcut interesele. Când nu a mai rămas nimic, l-au lăsat. Neţoiu a plecat cu toţi jucătorii la Dinamo şi a plecat, renunţând să mute Universitatea la Focşani cum intenţiona. Dinel a retrogradat echipa, a vândut fotbaliştii şi s-a retras. Mititelu are ocazia să facă acelaşi lucru, însă refuză cu obstinaţie, chiar dacă Universitatea sa este înglodată în datorii pe care nu le poate achita. „E dreptul lor să facă orice vor, acţiunile de a ma determina să renunţ la echipă mă lasă rece” a încheiat Mititelu orice discuţie despre cedarea clubului.

Blue Lions: „Mititelu luptă să nu se înfiinţeze altă echipă”

Gruparea Blue Lions a publicat pe site-ul oficial un comunicat prin care susţine iniţiativa lui Victor Piţurcă, de a înfiinţa o nouă echipă, şi apelează la Primăria Craiovei să continue demersurile pentru resuscitarea fotbalului craiovean. „A apărut convorbirea înregistrată dintre Victor Piţurcă şi o parte a suporterilor din Craiova şi Bucureşti. Avem un mesaj pentru cel care a publicat aceasta convorbire: trădătorii pentru noi sunt morţi! Bănuim că în spatele acestei regii de prost gust se află disperatul de Mititelu. A retrogradat în B umilitor, are datorii enorme catre bugetul de stat şi Piturcă probabil va dispăea definitiv din fotbalul românesc. O să vândă toţi jucătorii şi se va prăbuşi în întuneric. Mititelu luptă ca disperatul să nu se înfiinţeze o altă echipă la Craiova. Această idee a lui Victor Piţurcă este singurul mod realist prin care se poate salva fotbalul craiovean. Nimeni niciodată nu-şi va putea permite financiar să plătească datoriile imense ale lui Mititelu şi să cumpere clubul de la el. Victor Piţurcă se va bucura mereu de respectul nostru! Totul depinde de Primăria Craiovei, sperăm să ajute fotbalul craiovean cum nu a facut-o niciodată până acum! Dezafiliaţi-l, desfiinţaţi-l, distrugeţi-l, pentru că ne-a umilit aşa cum nu a mai făcut-o nimeni! Craiova nu moare!” se menţionează în comunicatul grupării Blue Lions.