Cupa Angliei (semifinale): Manchester City, prima finalistă

0
25

Manchester City a reuşit, prin victoria (2-1) în faţa celor de la Southampton (locul 5 în campionat) să se califice în finala Cupei Angliei (programată pe 16 mai) pentru al 4-lea an consecutiv. Oamenii lui Pep Guardiola n-au găsit în prima repriză nici o fisură în defensiva densă a „sfinţilor”. Dar nu şi-au pierdut răbdarea. Spre surprinderea tuturor mijlocaşul irlandez Finn Azaz a deschis scorul (min. 79) dar avantajul a fost de scurtă durată, fiindcă Jeremy Doku (min. 82) a egalat, iar Nico Gonzales (min. 87) cu un şut imparabil a marcat golul victoriei şi al calificării. City rămâne aşadar în lupta pentru titlu, dar şi în cea pentru Cupa Angliei, după ce şi-a adjudecat Cupa Ligii. În finală, City va întâlni învingătoarea partidei de astăzi dintre Chelsea şi Leeds (ora 16.00).

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *