Ministerul Afacerilor Externe (MAE) l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul Federaţiei ruse la Bucureşti, Vladimir Lipaev, după ce o dronă rusească, purtând încărcătură explozivă, s-a prăbuşit, în cursul nopţii precedente, într-o zonă locuită din municipiul Galaţi, autorităţile române calificând evenimentul drept o violare inacceptabilă a spaţiului aerian şi o ameninţare serioasă la adresa securităţii regionale. Ministrul Oana Ţoiu a comunicat reprezentantului diplomaţiei ruse protestul puternic al părţii române. Pentru TASS, Lipaev a negat acuzaţiile spunând că „câteva drone care ar fi putut fii ucrainiene, nu este clar cum au intrat pe teritoriul românesc”. Dacă au fost doborâte de apărarea aeriană sau deviată de sistemul de război electronic ş.a.m.d. Drona avariată a lovit o casă şi un stâlp de electricitate.















