Mesajul premierului Ludovic Orban la împlinirea a 15 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană

0
577

România împlinește 15 ani de când revenirea sa în marea familie a democrațiilor europene a fost consfințită, la 25 aprilie 2005, prin semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, iar aderarea efectivă a urmat la 1 ianuarie 2007. A fost un moment de mare emoție pentru toți românii și de speranță într-un viitor al prosperității și securității într-o societate democratică.

Aniversăm semnarea Tratatului de Aderare la UE cu aceeași încredere în alegerea pe care românii au făcut-o și cu aceeași determinare de a ne menține busola. După experiența nedorită a totalitarismului, apartenența la Uniunea Europeană a antrenat transformări ireversibile în România, societatea românească fiind repusă pe principiile libertății, democrației și statului de drept.

România a dovedit în acești 15 ani că este ferm atașată valorilor europene și are încredere în viitorul proiectului european. Este și viitorul tuturor cetățenilor europeni, de aceea susținem consolidarea Uniunii Europene, iar criza sanitară actuală provocată de pandemie ne-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, necesitatea coeziunii, coordonării inițiativelor și solidarității. Unitatea și sprijinul reciproc, atât în plan sanitar, cât și în plan economic și social reprezintă pentru toate statele membre și pentru întreaga Uniune o șansă dată vieții și viitorului tuturor cetățenilor europeni.

Împreună suntem România europeană.