„Eurovision Again”

0
833

Ideea „Eurovision Again” aparţine britanicului Rob Holley, iar în fiecare seară de sâmbătă, pe YouTube, fanii concursului muzical au șansa de a revedea edițiile din anii precedenți. Acesta a declarat că va continua cu proiectul până la finalul perioadei de izolare.

Potrivit news.ro, cea de-a 65-a ediţie a Eurovision Song Contest urma să aibă loc la Rotterdam în luna mai. Ea a fost anulată din cauza pandemiei şi reprogramată pentru anul viitor. Astfel, organizatorii marelui concurs susțin inițiativa lui Rob Holley, iar vizionările încep la ora 22.00.

Conform aceleiași surse, competiţiile revăzute de fani până acum au fost cele din 2013, 2006, 2009, 2015 şi 1997.