Alb-albaştrii au luat raţia de 2 goluri de la familia Hagi

0
620

Pentru oltenii care mai aveau încredere într-o remontada în semifinala Cupei speranţele s-au spulberat din startul returului cu Viitorul. Majoritatea când s-a anunţat echipa de start, în care s-au regăsit Bic, Răzvan Popa şi Donkor. Restul, în debutul partidei, când Ianis a marcat pentru 3-1 la general. Oleacă de nădejde mai apăruse în partea secundă, când Craiova a primit penalty, dar, în tonul acestui sezon, Bancu a ratat. Ianis a marcat în schimb al doilea gol, pentru a împlini raţia Craiovei din ultimele 3 meciuri cu Viitorul.

Universităţii îi rămâne lupta pentru păstrarea locului 3, dar după cum arată, atât ca joc, cât şi ca efectiv în acest final de sezon, şansele nu sunt foarte mari nici pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Ce a declarat Cornel Papură la final: “„Am avut situații foarte mari de gol și cred că meritam să înscriem trei goluri. Dar așa este la fotbal, când tu ratezi, adversarul speculează și marchează el. În momentul în care înscriam, cred că veneam tare din spate și, având în vedere că echipa Viitorului este destul de tânără, cred că își pierdea din încredere și ne jucam șansa. Le-am spus și la puază băieților că avem nevoie rapid de un gol ca să relansăm jocul. Am crezut din plin că ne vom califica. A apărut Popa pentru că l-am avut indisponibil pe Kelic și pe Tiago. Este greu și pentru el, nejucând de foarte mult timp. Problema noastră în momentul de față este că avem infirmeria plină. Nu aveam foarte multe opțiuni pentru primul unsprezece. Am aflat că Mateiu este suspendat când ne-a trimis Federația înștiințarea. Eu știam că va juca, dar el era suspendat, deci a apărut o altă problemă. Parcă toate au mers prost“.

Viitorul – “U” Craiova 2-0 Viitorul:  Cojocaru – Boboc, Țîru, Ghiță, De Nooijer – Houri, T. Băluță, Casap – I. Hagi (’87, Ganea), Rivaldinho (’63, Vînă), Drăguș (’64, Artean). Antrenor: Gică Hagi.

Craiova: Pigliacelli – Martic (’74, Dimitrov), Donkor, R. Popa, Bancu – Fedele, Cicâldău, Bic (’60, Drăghici) – Bărbuț (’70, Meza Colli), Fortes, Mihăilă. Antrenor: Corneliu Papură.