Emil Boroghină va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova

0
995

În Aula „Regele Mihai I al României” a Universității din Craiova are loc astăzi, ora 11.00, festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa directorului fondator al Festivalului Internațional Shakespeare, Emil Boroghină. «Numele și reputația domnului Emil Boroghină, actor, Societar de Onoare al Teatrului Național „Marin Sorescu”, fost director al Teatrului Național din Craiova, director fondator al Festivalului Internațional Shakespeare, președinte al Fundației Shakespeare și vicepreședinte al Rețelei Europene de Festivaluri Shakespeare, sunt recunoscute pe plan național și internațional, atât de criticii de teatru, de universitari și shakespeareologi, de jurnaliști, cât și de publicul larg», se precizează într-un comunicat de presă. Evenimentul are loc în contextul desfășurării la Craiova, în perioada 23 aprilie – 6 mai, a celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional Shakespeare, la care participă invitați din 13 țări.