Gabriel Oprea cere sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie pe abuzul în serviciu

0
363

Avocatul fostului ministru de Interne Gabriel Oprea a cerut, ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la o excepţie de neconstituţionalitate privind abuzul în serviciu, instanţa rămânând în pronunţare pentru 25 mai.

gabriel-opreaAvocatul lui Gabriel Oprea a solicitat, la termenul de marţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la o excepţie de neconstituţionalitate privind abuzul în serviciu, motivând că prejudiciul din dosar ar fi sub pragul de incidenţă penală. De asemenea, s-a solicitat trimiterea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a se stabili dacă mai este sau nu necesară păstrarea identităţii protejate pentru unii dintre martorii din dosar. Instanţa a rămas în pronunţare, urmând să ia o decizie la următorul termen, stabilit pentru data de 25 mai.

          Totodată, apărătorii inculpaţilor au invocat faptul că la dosar există documente care privesc securitatea naţională, la care publicul exterior nu ar trebui să aibă acces. Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de Gheorghe Nicolae, fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri. În acelaşi dosar sunt judecaţi Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcţia de şef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzaţia de deturnare de fonduri şi Marian-Dănuţ Iacob, şeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.