Rectorul Universităţii craiovene, la lansarea proiectului „Master în didactica limbii franceze ca limbă străină”

0
707
Dan Claudiu Dănişor

Rectorul Universităţii din Craiova, Dan Claudiu Dănişor, a participat miercuri, 24 aprilie, la evenimentul organizat de Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF), prin care a fost semnată Convenţia tripartită privind lansarea proiectului „Master în didactica limbii franceze ca limbă străină”. Evenimentul s-a desfăşurat Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB).

Convenţia tripartită a fost încheiată între Agenţia Universitară a Francofoniei  Ministerul Educaţiei Naţionale şi Universitatea Politehnica din Bucureşti. Documentul a fost semnat de Bernard Cerquiglini, rectorul AUF, Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică şi George Darie, rectorul interimar al Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Rectorul Universităţii din Craiova, Dan Claudiu Dănişor a subliniat importanţa iniţierii acestui proiect. „Este un eveniment foarte important pentru universităţile partenere, implicit pentru Universitatea din Craiova, pentru că vom şcoli profesori pentru didactica limbii franceze din 17 ţări din Europa Centrală şi de Est.  Proiectul a fost iniţiat de Agenţia Universitară a Francofoniei în Europa Centrală şi Orientală. Masterul va începe din data de 1 octombrie 2013 şi se va desfăşura în cadrul UPB. Cadrele didactice care vor preda la master provin de la universităţile membre în consorţiul care sprijină derularea proiectului: Universitatea Sorbona III Paris, Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea din Craiova şi Universitatea din Geneva. La sfârşitul cursurilor, absolvenţii vor primi diplome din partea Universităţii Sorbona III Paris”, a declarat Dan Claudiu Dănişor.

Obiectivul masterului îl reprezintă formarea unei noi generaţii de profesori de limba franceză folosind metode de predare de ultimă generaţie, adaptate actualului context socio-economic.