Zilele trecute a avut loc festivitatea prilejuită de finalizarea a trei contracte derulate în cadrul Programului Operaţional Regional, al căror beneficiar este Primăria Municipiului Drăgăşani. „Ocolirea Municipiului Dragasani”- contract semnat în cadrul domeniul major de intervenţie 2.1.- “Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene şi străzi urbane – inclusiv construcţia/ reabilitarea şoselelor de centura”. Valoarea totală a acestuia este de 23.499.488,38 lei, din care finanţarea nerambursabilă a fost de 18.366.656,33 lei. În cadrul acestui contract a fost realizată o şosea de centură de 5,89 km, cu statut de drum urban pentru a asigura fluidizarea traficului în zonă. „Reabilitarea Muzeului Viei şi Vinului, monument istoric în Municipiul Dragaşani” – contract semnat în cadrul domeniului major de intervenţie Planuri integrate de dezvoltare urbană-Centre urbane. Valoarea acestuia este de 5.260.004 lei din care finanţarea nerambursabilă este de 4.159.220 lei.
Servicii sociale pe fonduri europene
Prin reabilitarea şi modernizarea Muzeului Viei şi Vinului şi introducerea lui în circuitul turistic Primăria Dragăşani consideră că va fi asigurată o mai bună promovare în ţara şi peste hotare a vinurilor din întreaga zonă viticolă. „Modernizarea infrastructurii fizice a serviciilor sociale in Municipiul Dragăşani” – contract semnat in cadrul domeniului major de interventie Planuri integrate de dezvoltare urbana- Centre urbane. Valoarea acestuia este de 3.603.614,35 lei din care finantarea nerambursabila este de 2.725.291,80 lei. În cadrul acestui contract a fost reabilitat şi modernizat un centru de îngrijire de zi pentru persoanele vârstnice din Drăgăşani, cu o capacitate de 50 de persoane.
4 proiecte în valoare totală de aproximativ 17 milioane lei
Primăria Drăgăşani mai are în derulare în cadrul POR un număr de 4 proiecte în valoare totală de aproximativ 17 milioane lei. „Acestea vizează investiţii în servicii de sănătate, respectiv în reabilitarea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal şi a Centrului de recuperare neuromotorie, investiţii în infrastructura educaţională prin modernizarea Colegiului Naţional „Gib Mihaescu„ şi a Şcolii „Tudor Vladimirescu”. La trei dintre aceste proiecte lucrările sunt finalizate”, a precizat directorul executiv al Agenţiei de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu.