Patru ţări europene cer interzicerea accesului pe teritoriul lor a celor care au comis fraude cu ajutoare sociale

0
356

Miniştrii de Interne german, austriac, britanic şi olandez au cerut Uniunii Europene înăsprirea luptei împotriva fraudei cu ajutoare sociale pentru imigranţi în cadrul UE, într-o scrisoare a cărei copie a fost obţinută ieri de AFP. Concret, cei patru miniştri au cerut preşedinţiei irlandeze a UE să se poată interzice accesul pe teritoriul unei ţări al cetăţenilor UE, care beneficiază de libertatea de circulaţie, în cazul în care aceştia au comis o fraudă cu ajutoare sociale. Numeroase oraşe europene „suportă povara considerabilă impusă de unii imigranţi din alte ţări membre”, scriu cei patru miniştri. „Aceşti imigranţi se folosesc de oportunităţile oferite de libertatea de circulaţie fără a îndeplini condiţiile prevăzute de exercitarea acestui drept”, consideră ei. „Acest tip de imigraţie aduce un cost suplimentar considerabil pentru societăţile-gazdă, (…) iar un număr semnificativ de nou-veniţi primesc din partea ţării-gazdă ajutoare sociale, adeseori fără să aibă dreptul, îndatorând sistemul social al ţării respective”, au continuat ei, fără a cifra acest cost. Miniştrii explică ulterior că „dacă cetăţenii europeni trebuie să accepte libertatea de circulaţie, noi trebuie să ne asigurăm că aceasta se exercită în mod responsabil şi că abuzurile sunt combătute eficient”. Ori, în prezent, dacă o persoană originară dintr-o ţară membră UE, care comite o fraudă, poate fi uneori expulzată, „aceasta nu poate fi împiedicată să revină în ţara (în care a comis frauda) în ziua următoare”, deplâng ei. Directiva care reglementează libertatea de circulaţie nu este suficientă, în opinia lor, şi cer ca aceasta să fie discutată la viitoarea reuniune a Consiliului European pentru Justiţiei şi Afaceri Interne, din iunie. Textele trebuie reinterpretate, „pentru a permite adoptarea unor sancţiuni eficiente împotriva celor care comit fraude şi persoanelor care abuzează de libertatea de a circula liber în statele UE. Sancţiunile despre care vom discuta în acest context vor include expulzări şi interdicţia de a intra în ţară pentru o perioadă adecvată”, cer ei.  Fără a le numi, miniştrii vizează în special Ungaria, Bulgaria şi România, care reprezintă marile comunităţi de imigranţi europeni în ţările din Europa Occidentală. Aceşti imigranţi sunt adeseori romi.