O femeie de 62 de ani a fost accidentată în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj. Evenimentul s-a petrecut la intersecția străzilor “Calea București” cu “Romul”. Victima a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, iar șoferul vinovat, Gabriel Trandafir de 44 de ani, din Băilești, care conducea un Cielo, este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.