Teatrologul Maria Shevtsova – Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova

0
389

Bănia trăieşte în aceste zile o stare de deplină efervescenţă culturală, determinată de Festivalul Internaţional Shakespeare. În acest context, Senatul Universităţii din Craiova, la propunerea Facultăţii de Litere a decernat, ieri, titlul de Doctor Honoris Causa, unei personalităţi a lumii teatrale- Maria Shevtsova. 

Cunoscută drept profesor de teoria teatrului, Maria Shevtsova predă Drama şi Arte Teatrale la Goldsmith College de la Universitatea din Londra, este pasionată de regia de teatru, iar această pasiune a transformat-o într-o muncă de-o viaţă. A scris cărţi despre Lev Dodin şi Robert Wilson, a mers după regizori şi companiile lor teatrale peste tot prin lume pentru a înţelege mai bine ce este cu această artă şi cu oamenii care o pun în mişcare. A predat astfel şi la universităţi din Sidney, Londra, Paris, Statele Unite ale Americii, Paris, iar acum este cercetător la Berlin. Vine în România destul de des, pentru Festivalul Naţional de Teatru şi pentru Festivalul Shakespeare, dar şi pentru că vrea să afle mai multe despre teatrul din ţara noastră. „România reprezintă o locaţie de interes pentru activitatea de cercetare a profesorului Maria Shevtsova. Pentru noi este foarte important ca astăzi (nr. 25 aprilie a.c. ), când se împlinesc  65 de ani de la apariţia în Monitorul Oficial a ordinului de înfiinţare a Universităţii din Craiova, cel mai tânăr departament înfiinţat, departamentul de Arte din cadrul Facultăţii de Litere să fie onorat de cel mai ilustru om de teatru”, a precizat prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănişor, decanul Universităţii din Craiova.

Trei volume au fost traduse în limba română

Absolventă a Universităţii din Sidney, prof.univ.dr.Maria Shevtsova este autoarea a peste o sută de articole de revistă şi are scrise 11 cărţi. Publicaţiile sale au fost traduse în coreeană, chineză, persană, rusă, română şi poloneză.  În colecţia FNT i-au fost traduse până acum volumul despre Lev Dodin şi despre compania acestuia, Maly Drama din Sankt Petersburg, iar la ediţia din 2010 a Festivalullui Naţional de Teatru, volumul pe care l-a coordonat împreună cu Shomit Mitter, „50 de regizori-cheie ai secolului XX”, volume care au contribuit la formarea unor actori şi regizori, apreciate astfel din plin în lumea artistică. „Profesor emerit de teoria teatrului Maria Shevtsova este un cetăţean al lumii. Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa vine ca o completare a inţiativei de recunoaştere a personalităţilor teatrului, începută de Universitatea din Craiova în 2008 când a acordat această distincţie unuia dintre cei mai importanţi shakespearologi contemporani, Stanley Wells. Sper ca în următorii cinci-zece ani să acordăm un astfel de titlu unui cercetător mai tânăr”, a precizat Emil Boroghină, directorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.