Buruiană, acuzat că a scufundat Masterplanul de apă

0
423

Războiul declaraţiilor continuă la CAO. Preşedintele Consiliului de Administraţie a ieşit, ieri, într-o conferinţă de presă, şi l-a acuzat pe fostul manager că a ţinut în stand-by Masterplanul de apă şi canal al judeţului, gest care va avea drept consecinţă returnarea de fonduri europene. Asta după ce Doru Buruiană a arătat că membrii CA s-au grăbit să îl demită pe considerente politice, stârnind neîncrederea partenerilor implicaţi în derularea proiectului ISPA.

Iulian Diaconu, preşedintele CA al CAO, spune că fostul manager, Doru Buruiană trebuia să fie demis pentru că are la activ mai multe greşeli, care nu mai puteau fi tolerate. Între acestea, cea mai gravă ar fi că a tergiversat punerea în aplicare a Masterplanului de apă şi canalizare al judeţului Dolj, un proiect finanţat cu 185 milioane de euro, fonduri europene. Concret, Buruiană este învinovăţit că nu a popularizat proiectul în rândul angajaţilor, deşi ar fi trebuit să facă acest lucru din septembrie 2011.  “S-ar putea ca, din fondurile de pre-finanţare a Masterplanului, să returnăm o parte pentru că nu s-au cheltuit. Cu toate că proiectul a fost semnat în septembrie 2011, s-a mers lent şi nimeni nu a înţeles de ce. Inginerii care lucrau în cadrul compartimentului Proiecte cu finanţare externă nu ştiau nimic despre conţinutul proiectelor. Nu s-a făcut nici un fel de instruire cu ei. Am insistat în nenumărate rânduri să fie chemaţi, să li se explice şi să li se dea responsabilităţi. Din septembrie nu ne-am mişcat sub nici o formă şi s-a pierdut timp”, a declarat acesta.

Buruiană a atacat cu programul ISPA

De cealaltă parte, Doru Buruiană a acuzat consiliul de administraţie că a preferat să răspundă unor comenzi politice, provocând încurcături unui alt mare proiect european al companiei, şi anume programul ISPA. “Este normal ca forurile care s-au ocupat de asigurarea banilor pentru masterplan să fie îngrijorate că, din cauza schimbărilor de personal din conducerea proiectelor, s-ar putea produce dereglări sau probleme care nu duc la realizarea planurilor. Eu vă spun doar atât: am făcut cunoscut tuturor forurilor, şi Ministerului de Finanţe şi Ministerului Mediului, că schimbările nu au nici o legătură cu asigurarea continuităţii şi respnsabilităţilor privind masterplanul, că programul ex-ISPA va fi coordonat în continuare de domnul Puşcu care are responsabilitatea să îl ducă la final, că se va trimite în timp optim răspunsul privind finalizarea acestuia. Vă asigură că nu sunt probleme, chiar nu sunt”, i-a răspuns Diaconu.

Mandatul directorului expira pe 14 mai

Demiterea lui Doru Buruiană a venit în grabă – pe 14 mai îi expira mandatul – şi pentru faptul că nu se mai putea colabora sub nici o formă cu acesta. “Dacă s-au produs greşeli care atrag după sine returnarea de fonduri, dacă nu au fost cunoscute proiectele celor care trebuiau să lucreze efectiv cu ele, ce să mai aşteptăm? Şi de ce să aşteptăm. Ştiu că sunt probleme pentru că o destituire de felul acesta presupune fel şi fel de instanţe, de procese. În regulamentul de ordine interioare spune foarte clar: CA poate să demită în orice moment conducerea executivă. Acesta este regulamentul, nu l-am făcut eu, este adoptat şi funcţionează. Pe 14 mai când expiră perioada de mandat a fostului director general, el fiind numit de CA în două mandate consecutive, unul de un an şi al doilea de doi ani. În momentul în care am considerat că nu se mai poate comunica eficient şi nu mai putem lucra, am luat această măsură de demitere”, a mai spus Iulian Diaconu.

Iulian Diaconu are “o sarcină” de îndeplinit

Membru al PDL Dolj, Iulian Diaconu spune că el rămâne, în schimb, preşedintele CA întrucât nu există nici o incompatibilitate în privinţa veniturilor sale. Acesta a explicat că nu câştigă mai nimic de pe urma acestei funcţii şi că singura sa satisfacţie este aceea că “trebuie să îndeplinească o sarcină pe care mi-a dat-o cineva”: “A venit ITM-ul – nu spun pe ce cale a venit, probabil pe Calea Bucureşti – la insistenţele repetate ale părţii executive să constate o incompatibilitate a existenţei mele aici, pe considerentul că eu cumulez pensia militară cu banii pe care îi primesc de la CAO. În doi ani, în 2010 şi 2011, am primit 1 milion de lei vechi, timp în care eu am plătit două asigurări de răspundere civilă, fiecare în valoare de câte 75 de euro. Deci am plătit 6 milioane să exercit această funcţie şi am primit 1 milion. Dar satisfacţie mea este că am o sarcină pe care mi-a dat cineva să o duc la îndeplinire. Şi bucuria de a face ceva pentru comunitate este comensurabilă şi nu face bani”, a arătat acesta.

Cele şapte capete de acuzare

Fostul director al CAO, Doru Buruiană a fost demis de membrii CA pe baza unei liste cu şapte capete de acuzare. Acesta este învinovăţit că nu a desfiinţat branşamentele duble de pe anumite străzi, dar a raportat că au fost introduse alimentări noi, că a recepţionat eronat lucrările de reabilitare de pe străzile Târnava şi Gorjului – din cartierul Catargiu – în sensul că acestea figurează ca fiind pavate cu piatră cubică, dar ele sunt acoperite cu pietriş. Doru Buruiană mai este învinuit şi că a extins reţeaua de apă şi canalizare la Sala Polivalentă fără înştiinţarea consiliului de administraţie, că a folosit angajaţii companiei la deszăpezire în timpul orelor de program, că a încheiat contracte de muncă unor persoane ieşite la pensie, că şi-a cumpărat o Dacia Duster second-hand la un preţ exporbitant, de 60.000 de lei, şi că  nu a executat creanţele care trebuie să fie recuperate de la Regia de Termoficare. Tot din cauza fostului director, compania are o situaţie economică proastă, luna trecută existând probleme cu asigurarea salariilor celor 1.300 de angajaţi.