Primăvara retrezirii Calafatului!

0
168

Cu excepţia anotimpului rece, care defavorizează într-un fel orice localitate doljeană, în sensul că vegetaţia nu-şi poate exprima aportul la impresia de ansamblu, primăvara aduce Calafatului –dulce şi însorit- culorile care îl definesc ca municipiu şi port la Dunăre. Oraşul e cochet, acceptabil gospodărit, verde, care estomprează gri-ul trist care se resimte, şi încă pronunţat, nemai fiind bântuit de fiorul industriilor de altă dată, care dădeau o pâine mai bună locuitorilor săi. Calafatului i-au rămas ca repere în spaţiu şi timp monumentele mici şi discrete ale trecutului de glorie, semne de la „panduri”, semne de la „77”, semne de la primul război mondial, dar asta nu rezolvă lucrurile. Noul primar al localităţii, Mihai Cotea, privit cu speranţe, are nu puţine proiecte în plan şi promite o „decolare”: un parc industrial pe amplasamentul fostei fabrici de conserve, o zonă de turism şi agrement pe malul Dunării, de la plaja oraşului până la piciorul podului Calafat-Vidin, un parc industrial în zona ex-TCIF, asfaltări, un parc voltaic pe fonduri europene, modernizarea iluminatului public cu fonduri europene ş.a.m.d.. Calafatul, cu statutul său de municipiu, este în atenţia Consiliului Judeţean Dolj, ne spunea Cosmin Vasile, şi îi vor fi dedicate măsuri speciale de revigorare economică în primul rând. Rămâne de văzut. Cu toate acestea, Calafatul, cu numele său care reverberează în orice discuţie, rămâne pe harta Europei, fiind un punct de frontieră cu competenţe mari de la aderarea în spaţiul Schengen. Nu ştim dacă Poliţia de Frontieră este cea mai importantă instituţie din Calafat, dar este una spre care se îndreaptă toată atenţia. În curând în Calafat, pe artera principală a municipiului, vor înflori trandafirii, care din totdeauna au încântat privirea. Calafetenii au nevoie însă de altceva, şi aşteaptă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *