În cursul zilei de 25 martie a.c., ora 17:53, polițiștii Secției nr.10 Poliție Rurală Poiana Mare au fost sesizați de o femeie, din comuna Poiana Mare, cu privire la faptul că un minor ar fi băut o substanță toxică și nu mai respiră. Din nefericire , acesta nu a mai putut fi salvat.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, care au constatat că minorul, în vârstă de doi ani, în timp ce se afla la o stână de ovine, din extravilanul comunei, ar fi băut o substanță toxică, ce se afla depozitată într-o anexă gospodărească, acesta pierzându-și cunoștința. “La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, minorului fiindu-i acordat primul ajutor, însă, din nefericire, acesta a decedat. În continuare, polițiștii desfășurând activități pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.