Mai întâi la 8 martie a.c. a explodat decizia judecătorului Edson Fachin, de la Curtea Supremă a Braziliei, care a anulat toate condamnările ex-preşedintelui Luis Inacio Lula Da Silva (75 ani) apreciind că Tribunalul din Curitiba care i-a judecat procesul nu era competent. Că preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a criticat pe CNN Brasil legătura judecătorului cu Partidul Muncitorilor, fondat de Lula, n-a mai avut nici o relevanţă. Prin decizia judecătorului amintit, pus în libertate, Luis Inacio Lula Da Silva care a executat un an şi jumătate de închisoare (aprilie 2018 – noiembrie 2019) dintr-o condamnare pentru fapte de corupţie de 9 ani şi 6 luni, şi-a redobândit şi drepturile politice. Adică va putea candida la viitoarele alegeri prezidenţiale. Anterior acestui moment site-ul de investigaţii „The Intercept” dezvăluise lipsa de probe concrete în formularea faptelor de corupţie şi complicitatea între procurorii de caz şi judecătorul Sergio Moro, care îi coordona literalmente pe aceştia. Acordul dintre publicaţia „O Globo” şi Sergio Moro a fost considerat unul obscen. Altă lovitură devastatoare: destituirea Dilmei Rousseff –învinuită de manipularea de conturi publice- şi arestarea preventivă a vicepreşedintelui Michel Temer suspectat de fapte de corupţie, toate acestea în cadrul operaţiunii „Lava Jato”, evident lăudată în media. La 23 martie, a.c. o nouă lovitură de teatru: judecătorii celei de a doua Camere a Curţii Supreme, printr-un vot de 3 la 2, au considerat că fostul judecător din Curitiba, Sergio Moro, care îl condamnase pe Lula, în cadrul operaţiunii „Lava Jato” (spălătorie rapidă) la 9 ani şi 6 luni de închisoare în afacerea „triplex” (un apartament la malul mării care potrivit sentinţei judecătorului i-ar fi fost repartizat fostului preşedinte de antepriza BTP, în schimbul unor contracte avantajoase), s-a dovedit „parţial” acceptând ulterior postul de ministru al Justiţiei dăruit de Jair Bolsonaro, ajutat direct, prin scoaterea din competiţie a lui Luis Inacio Lula Da Silva. A stat în funcţie 18 luni, pentru a demisiona, reclamând imixtiunea preşedintelui în chestiuni de justiţie. Sergio Moro şi-a compromis cariera profesională, după ce ajunsese celebru ca un erou naţional: a dispus, dintr-un exces de zel, ca fostul preşedinte Lula să fie escortat de poliţie sub luminile camerelor de televiziune, în momentul în care era invitat pentru o depoziţie, în cadrul operaţiunii „Alethea” şi a divulgat presei o convorbire telefonică între Rousseff şi Lula în cadrul căreia era evocată posibilitatea ca aceasta să-i devină şef de cabinet, adică prim-ministru. N-a fost pedepsit pentru nici unul din abuzurile sale, de acum notorii. E drept, a reuşit scoaterea din scena politică, la alegerile prezidenţiale din 2018 a acestuia din urmă. Ce paradox! Centrul de detenţie din Curitiba unde a fost încarcerat Lula fusese inaugurat chiar de acesta în 2007, o plăcuţă comemorativă marcând momentul. Şi acum un detaliu: pe blogul personal, binecunoscutul avocat Marian Nazat (care este şi un bun scriitor) îşi intitula, la vremea respectivă, articolul „Şi dacă Lula are dreptate?”. Îşi poate savura premoniţia. Cazul Lula ar putea avea unele similitudini cu cazul Liviu Dragnea. Dar să nu ne hazardăm. Altceva merită relevat: Jair Bolsonaro este un declarat prieten al Casei Albe. Este însă un incompetent, pentru modul catastrofal în care gestionează criza de Covid-19, şi un periculos pentru lumea civilizată. Să ne reamintim de scandalul declanşat cu omologul său francez, Emmanuel Macron. Lula îi destăinuise fostului judecător spaniol, Baltazar Garzon Real, care venise să îl viziteze la închisoare la Curitiba, ca reprezentant al Organizaţiei internaţionale a juriştilor, că în spatele a tot ceea ce se întâmplă se află Departamentul de Stat al SUA. În opinia sa, Lula se considera victima unei conspiraţii făţişe între elitele mediului de afaceri, lumii politice, mass-media, toate acestea cu elitele judiciare. Lupta contra corupţiei nu poate fi asimilată cu lichidarea politică a unei persoane, într-o democraţie. La noi unde programul electoral al unora s-a rezumat la „plăcuţa suedeză”, mare lucru n-ar mai fi de spus. Dar faptul că însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, David Munoz, şi-a permis să facă recomandări Parlamentului cu privire la legile care trebuie votate consternează, pe cei care nu s-au obişnuit cu această reţetă de parteneriat. Mai ales că a salutat decizia coaliţiei de guvernare de desfiinţare a SIIJ, fără nici o reticenţă, atrăgându-şi stigmatizarea din partea a nu puţini magistraţi. Şi nu numai. Acesta este statul suveran naţional cu primatul recomandărilor partenerilor strategici. Lecţia de justiţie care vine… din Brazilia, nu este chiar lipsită de orice importanţă. Dimpotrivă.
