În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj, cu sprijinul Secției 9 Poliție Rurală Cetate și al Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț, au desfășurat o acțiune pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, în urma căreia au identificat un bărbat de 33 de ani, din comuna Unirea, care se sustrăgea de la executarea pedepsei, din anul 2018.
Astfel, cel în cauză a fost depistat de polițiștii doljeni în comuna Bucovăț, acesta fiind prins și încarcerat în penitenciar. Bărbatul respectiv a fost condamnat de Tribunalul Dolj la 5 ani și 4 luni închisoare, după ce s-a stabilit faptul că, în perioada 2014-2015, acesta a coordonat un grup infracțional organizat, în scopul punerii în circulație de monedă falsificată.