Eurodeputatul Victor Boștinaru – „Bugetul propus de Comisie pentru Fondul de Coeziune este insuficient”

0
411

Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă și membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (REGI), a salutat raportul eurodeputatului italian, Andrea Cozzolino, privind Fondul European pentru Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune. Totodată însă, eurodeputatul Victor Boștinaru s-a declarat nemulțumit de alocările bugetare insuficiente pentru Fondul de Coeziune din partea Comisiei. Declarația eurodeputatului român a fost făcută în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în prezențaComisarului European pentru Justiție, Drepturi fundamentale și Cetățenie, Vera Jourova.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Aș dori să-l felicit pe domnul eurodeputat Cozzolino pentru munca excelentă depusă pentru acest raport! În calitate de fost raportor pentru Fondul de Coeziune, cu siguranță nu sunt mulțumit de bugetul pe care Comisia l-a propus pentru acest fond. Cred însă că textul negociat de raportor pentru cele două fonduri este cel mai bun posibil și îi invit pe toți să nu voteze amendamentele care contravin textului negociat.

Atunci când am fost raportor, am imprimat o perspectivă ecologică și prietenoasă cu mediul acestui fond. Astăzi, nu mi-am schimbat această credință, dar permiteți-mi să spun că toate încercările care vizează împiedicarea unor investiții care ar putea face ca unele activități, cum ar fi cogenerarea și încălzirea centralizată să fie mult mai eficiente, sunt pur și simplu iraționale. Același lucru se poate afirma și când vine vorba de investiții în gaz pentru a înlocui combustibilii fosili mai poluatori.

Este surprinzător faptul că astfel de solicitări provin de la colegi din țările care au beneficiat de fonduri pentru astfel de activități și care doresc acum să împiedice alte state membre să facă același lucru, promovând totodată infrastructura de gaze precum Nord Stream 2.”