Salah Abdeslam: Nu am vrut să mă arunc în aer. Abaaoud este responsabil de atentatele din Paris

0
574

Salah Abdeslam, islamistul arestat în urmă cu o săptămână, şi-a recunoscut rolul în cadrul atentatelor teroriste din Paris, în cadrul audierii de către autorităţile belgiene, admiţând că a renunţat să se mai detoneze pe stadionul din Paris şi că Abdelhamid Abaaoud a planificat toată operaţiunea. Potrivit unui document obţinut de postul francez BFMTV de la poliţia belgiană din cadrul audierii lui Abdeslam, islamistul a recunoscut în faţa anchetatorilor că “a închiriat maşini şi (camere) de hotel la solicitare” pentru comandoul responsabil de atentatele teroriste din Paris de pe 13 noiembrie în care au murit 130 de persoane. El l-a învinuit pe Abdelhamid Abaaoud, care s-a detonat în atentatele din Paris, pentru planificarea întregii operaţiuni. “Este Abaaoud. Ştiu asta pentru că mi-a zis fratele meu, Brahim. El mi-a zis că Abbaoud este responsabil. L-am întâlnit pe Abaaoud în noapte de 11 spre 12 noiembrie 2015. A fost singura dată în viaţa mea când l-am văzut pe Abaaoud”, a declarat Abdeslam în faţa anchetatorilor belgieni. Însă cei doi au fost condamnaţi în 2010 în Belgia pentru furt. Fratele lui Salah, Brahim Abdeslam, a murit în atentatele din Paris, fiind unul dintre atacatorii kamikaze. Salah Abdeslam a explicat că a renunţat să se mai arunce în aer pe stadionul din Paris, Stade de France, după cum se prevedea în planul teroriştilor. “Trebuia să intru ca un client pe Stade de France. Cu toate acestea, nu aveam bilet”, a explicat el. “Cu toate acestea, am renunţat (la acest plan) în timp ce oprisem maşina. Mi-am lăsat cei trei pasageri din maşină, apoi am demarat. Am condus cu o viteză haotică”, a mai adăugat islamistul. Dintre cei trei pasageri aflaţi în maşina pe care o conducea, Abdeslam a recunoscut că nu îl cunoştea decât pe Bilal Hadfi, iar ceilalţi doi erau irakieni pe care nu-i cunoştea.