Sarkozy a avertizat liderii arabi că riscă o intervenţie similară celei din Libia,dacă atacă civilii

0
404
Nicolas Sarkozy

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a avertizat toţi liderii arabi că riscă o intervenţie similară celei din Libia, dacă vor comite violenţe vizând populaţia civilă, relatează EUobserver. Liderul de la Elysee a declarat joi că Rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, care autorizează raidurile vizând Libia, a creat cadrul legal şi precedentul politic pentru „responsabilitatea de a apăra”. Referindu-se la violenţele din Siria, el a explicat: „Fiecare lider ar trebui să înţeleagă, mai ales fiecare lider arab, că reacţia comunităţii internaţionale şi a Europei va fi, de acum, aceeaşi, vom fi de partea protestatarilor paşnici”. Sarkozy a spus că este dispus să tolereze un anume nivel de violenţă, dar orice ţară care ordonă armatei sale să deschidă focul asupra mulţimii înseamnă că depăşeşte linia roşie. „În orice democraţie există manifestaţii ce pot deveni violente. Dar nicio democraţie nu poate accepta ca armata să împuşte protestatari. Aceasta este poziţia Franţei şi ea nu se va schimba”, a subliniat liderul francez. El a făcut o diferenţă între Egipt, Tunisia şi chiar Yemen – unde zeci de persoane au fost ucise, dar unde forţele militare au început să dezerteze – şi Libia, unde tancurile lui Gaddafi şi avioanele lui au pornit războiul împotriva rebelilor. Sarkozy a sugerat că ţara Coasta de Fildeş, unde forţele preşedintelui au deschis recent focul într-o piaţă, va fi următoarea pentru un vot ONU asupra unei intervenţii. Amintind „scenele mişcătoare” cu rebeli din Benghazi celebrând sosirea aviaonelor franceze, sâmbătă, şi „importanţa uriaşă” a implicării Emiratelor şi Qatarului, el a numit Libia „o oportunitate istorică pentru reconcilierea între două lumi”. „Ceea ce este în joc aici este Europa ca forţă politică, căile militare servind ambiţiilor sale politice, şi relaţiile ei cu lumea arabă”, a spus Sarkozy. „Este un moment extrem de important pentru viitorul politic al Europei şi pentru viitorul relaţiilor dintre Europa şi lumea arabă”, a conchis el.