În ședința Consiliului Local Municipal din dimineața zilei de joi, 26 februarie, Teodor Sas, liderul PNL Craiova, a depus un amendament care vizează reducerea intervalului de exclusivitate pentru titularii locurilor de parcare de reședință și permiterea accesului liber pe timpul zilei.
În cadrul ședinței Consiliului Local Municipal, Teodor Sas a înaintat un amendament prin care a propus un nou program pentru parcările rezidențiale. Acesta își dorește ca parcările rezidențiale să fie lăsate „la liber” pentru orice șofer, între orele 8:00 și 16:00 și, abia apoi, să fie eliberate pentru cei care au plătit pentru închiriere. „Am și depus un amendament. Propunem ca locul de parcare de reședință să fie rezervat beneficiarului între orele 16:00 și 8:00. Astfel, în intervalul acesta, locul respectiv să poată fi ocupat de orice alt autovehicul din municipiul Craiova. Această solicitare a venit din partea a foarte mulți cetățeni și ar fi benefic atât pentru administrație și pentru comunitate. Deci să poată parca oricine pe acele locuri rezervate, între 8:00 și 16:00”, a precizat Teodor Sas.
Mai puțină exclusivitate
Viceprimarul Craiovei, Dan Păloiu, a explicat faptul că și Primăria a luat în calcul un program similar, în primă fază, dar situația s-a schimbat, pe parcurs. Totuși, autoritățile locale sunt dispuse să revină asupra deciziei. Există șanse ca programul parcărilor să fie pus în dezbatere publică sau să fie supus direct votului consilierilor locali, în forma propusă de Teodor Sas, în amendament. „Vreau să vă spun că, așa cum a fost el pus în transparență, proiectul pentru parcările rezidențiale a prevăzut ca utilizatorul să poată să-și parcheze mașina pe locul solicitat, fără griji, între orele 17:00 și 7:00 dimineața. Trebuie să recunoaștem că ne-a atras atenția acest amendament, dar nu poate fi luat în dezbatere astăzi, pentru că are ceva greșit în textul depus. Ideea este că o să facem cumva ca această solicitare să fie luată în considerare pentru ședința următoare. O să punem această propunere în transparență. Ne întoarcem la populație. Vedem ce spune și populația, apoi vom supune atenției Consiliului Local această propunere”, a spus Dan Păloiu.















