Sancţiuni contravenţionale, aplicate, în ultimele 24 de ore, de poliţiştii doljeni, pe “rutieră”

0
378

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au organizat și executat acţiuni de tip “cascadă” pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. În urma activităţilor desfăşurate, au fost reţinute 30 de permise de conducere auto şi s-au aplicat amenzi contravenţionale în cuantum de aproximativ 20.000 de lei.

Cu acesta ocazie au fost instituite filtre rutiere pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive. “Pentru abaterile constatate,  au fost aplicate 152 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei, fiind reținute 30 de permise de conducere și restrase trei certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate şi şapte infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Astfel , au fost înregistrați de aparatul radar cu viteze peste limita legal admisă, doi bărbaţi. Unul  dintre ei,  în vârstă de 56 de ani,  a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, în afara localităţii Işalniţa, cu viteza de 128 km/h. Celălalt, , de 57 de ani, din comuna Almăj, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe  Calea Severinului, din municipiul Craiova, cu viteza de 121 km/h. Cei doi conducători auto au fost sancționați contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .