Băut era, permis de conducere n-avea, aşa că …, pe mâna poliţiştilor

0
257

Aseară, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești au depistat un bărbat, de 37 de ani, din comuna Catane, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate. Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca acesta nu posedă permis de conducere. Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.