Spitalul Militar Central va intra în carantină

0
575

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” intră în carantină de miercuri, accesul vizitatorilor în secţiile unităţii medicale urmând a fi interzis, informează un comunicat de presă al instituţiei.

“În urma analizei, cu maximă celeritate, a evoluţiei fenomenului Coronavirus Covid 2019 în România, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’, din dorinţa de a acorda servicii de sănătate în condiţii de maximă siguranţă pentru pacienţi şi pentru personalul propriu, dispune următoarele măsuri de prevenire a contaminării, care vor fi adaptate la evoluţiile ulterioare ale acestei ameninţări la adresa sănătăţii publice: începând cu data de 26 februarie – SUUMC intră în carantină, sens în care vizitatorii nu vor mai avea acces în secţiile spitalului”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, la internare, pacientul va primi un număr de identificare (numărul foii de observaţie), care va fi comunicat, cu permisiunea acestuia, aparţinătorilor. În acest sens, pentru fiecare secţie, va fi pus la dispoziţia aparţinătorilor un număr de telefon şi orarul la care aceştia pot suna pentru informaţii despre pacientul internat, în baza numărului de identificare.