Spectacol folcloric de Ziua Olteniei

0
880

Instituită prin Legea nr. 65/2017, Ziua Olteniei va fi marcată în acest an și la Craiova, de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, prin prezentarea spectacolului folcloric „N-auzirăți de-un oltean?”, pe data de 21 martie, ora 19.00, la Teatrul National „Marin Sorescu”. Urcă pe scenă orchestra dirijată de maestrul Nicolae Drăghia, formația de dansatori, condusă de Ionel Garoafă, și soliștii ansamblului. Scenariul si regia spectacolului sunt realizate de Gabriela Rusu-Păsărin, iar scenografia, de Niculina Stoican.

«La fel de inedit ca și dubla sărbătoare din acest an, Ziua Olteniei și Centenarul Marii Uniri, spectacolul este structurat în trei tablouri prin care dorim să transmitem publicului spiritul oltenesc, vesel, iubăreț și isteț, dar și sentimentul patriotic covârșitor al olteanului, care prin Mihai Viteazul a înfăptuit Prima Unire a celor trei Principate ce formează astăzi România. Din tabloul istoric vor face parte cele patru figuri marcante ale oltenilor: Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu și Constantin Brâncoveanu», se precizează într-un comunicat de presă al ansamblului.

Spectacolul „N-auzirăți de-un oltean?” este realizat în colaborare cu Muzica Militară a Garnizoanei Craiova și Corul Liceului Militar, care vor susține un moment artistic alături de soliștii Mariana Ionescu Căpitănescu, Niculina Stoican,  Petrică Mîțu Stoian, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Aneta Şişu, Manuela Motocu, Liviu Dică, Cristian Bănăţeanu, Ciri Mayer și de formația de dansuri a ansamblului, condusă de Ionel Garoafă.

Parlamentul a adoptat pe 21 martie 2017, cu 213 voturi „pentru”, 30 de voturi „împotrivă” şi 25 de abţineri, proiectul de lege privind instituirea zilei de 21 martie – Ziua Olteniei. Potrivit textului de lege, sărbătoarea anuală urmează să fie marcată de autorităţile locale şi centrale, precum şi de instituţiile publice de cultură din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-artistic şi ştiinţific. De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor, în limita fondurilor disponibile. Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.