Dolj: Doljeni cercetați de polițiști pentru braconaj cinegetic

0
500

La sfârșitul săptămânii trecute, în perioada 23 – 25 februarie a.c., pe fondurile de vânătoare situate pe raza a 16 comune doljene a avut loc o acțiune vizând prevenirea si combaterea braconajului cinegetic, la care au participat poliţişti din cadrul I.P.J. Dolj – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu paznici de vânătoare din cadrul A.J.V.P.S. Dolj, A.V.P.S. Artemis, A.V.P.S. Diana şi A.V.P.S. Jiul.

Potrivit IPJ Dolj, pe parcursul acestor activități, oamenii legii au acționat în localitățile Ciupercenii Noi, Poiana Mare, Desa, Ghidici, Radovan, Perişor, Daneţi, Amărăştii de Sus, Amărăştii de Jos, Celaru, Dobreşti, Pleniţa, Orodel, Unirea, Moţăţei, Izvoare şi Drănic, în acest ultim caz fiind  constată o infracțiune prevăzută de Legea nr. 407/2006, privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic. Astfel, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj, vineri, 23 februarie 2018, în jurul orei 21:30, în timp ce se aflau pe fondul de vânătoare nr. 43 Drănic, gestionat de către A.V.P.S. Trei Stejari Bucureşti, poliţiştii din cadrul I.P.J. Dolj – Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase i-au depistat în teren pe Valentin P. şi Marius T. , ambii din comuna Drănic, sat Padea, care, însoţiţi de trei câini din rasa ogar şi folosind un proiector portabil conectat la un acumulator auto purtat în spate, într-un rucsac, desfăşurau activităţi de braconaj cinegetic, la lumina proiectorului. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, în modalitatea ,,practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari”,  faptă prev. de art. 42, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 407/2006, privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic. Proiectorul şi acumulatorul auto au fost ridicate de organele de poliţie în vederea continuării cercetărilor, iar câinii au fost lăsaţi în custodia paznicului de pe respectivul fond de vânătoare, acesta având și calitatea de reprezentant al A.V.P.S. Trei Stejari Bucureşti, până la definitivarea cercetărilor.