Campania de încurajare a elevilor români din Serbia să studieze limba română…continuă

0
469

Elevii din zona zona Branicievo – Serbia, mai precis cei care locuiesc și învață în localitățile Kucievo, Duboka, Kaona, Turia, Vukovici, Mustapici au primit sâmbătă, 24 februarie a.c, ghiozdane echipate cu rechizite școlare de la europarlamentarul Marian Jean Marinescu, membru în Delegația UE-Serbia din Parlamentul European.

În urmă cu un an de zile, Asociaţia “Români din Homolie”; ,,Asociația românilor de pe Valea Pecului – “Pincum”, în parteneriat cu Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia ,,ACDERS”,  au creionat un proiect prin care elevii din această zonă participă la cursuri de limba română. Acestor elevi merituoși și ambițioși reprezentanții asociațiilor le-au împărțit sâmbătă ghiozdane oferite de Grupul PPE din Parlamentul European, prin vicepreședintele Grupului, deputatul european Marian Jean Marinescu,  ghiozdănele echipate cu rechizite și desigur un puzzle  cu harta Uniunii Europene, ca să-i încurajeze pe cei mici, în demersul lor educațional. “Copiii din zona această nu au posibilități foarte mari. Acesta este și motivul pentru care noi  punem mare accent pe aceste cursuri.  Din păcate, aici, copiii noștri nu au posibilitatea să învețe limba  maternă la școală. Părinții au făcut multe petiții peste petiții, însă, totul a rămas doar la nivel de promisiune. La întâlnirea de sâmbătă s-a decis să continuăm aceste cursuri de limba română și în anul 2018. Desigur, noi nu ne-am pierdut speranța și așteptăm încă, să se studieze limba română și în școli. În acest context, facem un apel către domnul europarlamentar Marian Jean Marinescu, care este printre puținii deputați europeni interesați de soarta elevilor din zona noastră, să facă tot ce-i stă în putință să-i ajute pe acești elevi români să-și studieze limba maternă și în școli, așa cum se întâmplă prin toate școlile din UE. Vorbim de drepturile elementare ale minorităților.  Îi multumim de asemenea domnului Marian Jean Marinescu, pentru aceste cadouri, trimise elevilor români din Serbia, ele au reprezentat un mesaj extrem de important pentru noi….”, a precizat  Ziva Momirovic, reprezentantul Asocia’iei Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia,,ACDERS”, din Veliko Gradiste.