Alina Șerban, vedeta Matinalului TVR Craiova, co-prezentator la Eurovision

0
925

Alina Şerban de la TVR Craiova şi Andrei Boroşovici de la TVR Timişoara vor fi gazdele finalei naţionale Eurovision 2015, desfăşurată pe 8 martie, la Sala Polivalentă din capitala Olteniei. Alături de ei, Ioana Voicu şi Florina Ghenescu, cele două gazde ale emisiunilor TVR, dedicate acestei ediţii a concursului european al muzicii, vor însoţi artiştii participanţi în culise şi în „Camera verde”. Finala selecţiei naţionale Eurovision va putea fi urmărită în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+, duminică, 8 martie, de la ora 20.30.

Pe scena Sălii Polivalente din Craiova, la finala naţională Eurovision 2015 din 8 martie vor concura Luminiţa Anghel, Alexa şi Aurelian Temişan, Voltaj, Băieţii, Blue Noise, Rodica Aculova, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Super Trooper, Ovidiu Anton, Lara Lee şi CEJ. Piesele interpretate de ei vor fi supuse jurizării publicului larg, dar şi votului juriului de specialitate, ponderea televotului fiind de 50%, la fel ca în cazul votului juriului.

Concursul cântecului european se va desfăşura, în 2015, la Viena, Austria, în 19, 21 şi 23 mai. România va participa în prima semifinală a concursului, cea din 19 mai, alături de Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia şi Ungaria. Pe eurovision.tvr.ro, se găsesc toate informaţiile despre concurs, dar şi noutăţile din ţară şi din străinătate pe subiectul Eurovision.

Anca Dindirică, managerul TVR Craiova: «Este o provocare şi o imensă responsabilitate pentru noi, iar eu mi-am propus să investesc întreaga energie pentru a dezvolta Studioul TVR Craiova şi pentru a ne implica în evenimente de anvergură, aşa cum este Eurovision, cea mai selectă competiţie muzicală din România. Din fericire, am constatat că nimic nu este imposibil de realizat, mai ales atunci când ai lângă tine oameni pe care te poţi baza, aşa cum sunt colegii mei. Mi-am dorit foarte mult ca această selecţie să aibă loc la Craiova, de aceea am luat legătura imediat cu autorităţile locale, am discutat cu doamna primar Lia Olguţa Vasilescu, care a înţeles importanţa evenimentului în contextul competiţiei „Craiova Capitală Culturală Europeană”. Avem cea mai bună locaţie, Sala Polivalentă, iar desemnarea colegei noastre Alina Şerban ca prezentatoare alături de Andrei Boroşovici de la TVR Timişoara este chiar un lucru extraordinar. Mă bucur foarte mult pentru Alina, merita cu prisosinţă o astfel de apreciere şi sunt convinsă că se va ridica la nivelul aşteptărilor publicului».