Pedepse între 10 şi 20 de ani de detenţie pentru tinerii din Galiciuica acuzaţi de omor calificat

1
134

Magistraţii Tribunalului Dolj i-au condamnat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe cei patru tineri din comuna doljeană Galiciuica, arestaţi pentru omor deosebit de grav în noiembrie anul trecut, după ce şi-au omorât în bătaie un consătean în vârstă de 23 de ani. Judecătorii le-au aplicat celor patru pedepse exemplare, cuprinse între 10 ani şi 20 de ani de închisoare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. Inculpaţii, care au fost arestaţi preventiv pe 16 noiembrie 2012, rămân după gratii, întrucât Tribunalul le-a menţinut arestarea. În plus, instanţa i-a obligat pe inculpaţi la plata sumei de 15.000 lei despăgubiri civile şi 50.000 lei daune morale către părţile civile.

Reamintim că, cei patru tineri din localitatea Galiciuica, dintre care unul abia împlinise 16 ani, au ajuns în arestul IPJ Dolj, după ce au omorât în bătaie un consătean, în vârstă de 23 de ani. Fapta s-a petrecut vineri 16 noiembrie, zi în care autorii au şi fost reţinuţi pe 24 de ore, iar ziua următoare au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, care le-a emis mandate de arestare preventivă, prelungite ulterior, până la zi. Procurorii şi poliţiştii au stabilit că totul a pornit de la o ceartă între victimă şi unul dintre autori. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în cauză, joi 15 noiembrie, Marius Totora, de 25 de ani, din Galiciuica, se îndrepta spre casă, pe jos. Pe stradă îl aşteptau doi consăteni, unul dintre ei fiind Grigorie Cojocaru, de 23 de ani, cu care mai avusese discuţii şi care erau acum hotărâţi să-l caftească. Totora a reuşit însă să scape nebătut, pentru că a rupt-o la fugă şi s-a refugiat în curtea unor vecini.

Dimineaţa următoare, vineri, 16 noiembrie a.c., în timp ce Marius Totora, împreună cu tatăl, fratele său vitreg şi un alt tânăr, Ionuţ Bîcea, de 21 de ani, munceau în grădină, Grigorie Cojocaru l-a sunat pe Marius şi au stat de vorbă cu privire la incidentul din seara anterioară, Cojocaru anunţând că va veni la el, să discute faţă-n faţă. Imediat Ionuţ Bîcea i-a sunat pe Gheorghe Buşu, care abia făcuse 16 ani pe 11 noiembrie, şi pe Victor Zamfir, de 18 ani, cerându-le să vină acasă la Marius Totora. Pe la prânz şi-a făcut apariţia Grigorie Cojocaru, l-a chemat pe Marius Totora deoparte să stea de vorbă, iar în momentul în care cel din urmă a văzut că lângă el au venit „întăririle”, mai precis, Buşu, Bîcea şi Zamfir, a prins curaj şi l-a pocnit pe Cojocaru. Toţi patru au început apoi să-l lovească cu pumnii, iar după ce a căzut, l-au lovit cu picioarele în zona capului, până când victima nu a mai mişcat.

I-au făcut „ţăndări” capul

La faţa locului au ajuns poliţiştii din localitate, apoi echipa operativă condusă de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, cei patru tineri fiind reţinuţi şi aduşi la Craiova. Trupul neînsufleţit al victimei a fost transportat la morgă, unde, în urma autopsiei, medicii legişti au stabilit că „moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningee, urmare a unui traumatism cranio-cerebral”. În raportul preliminar al medicilor legişti ataşat la dosarul cauzei erau menţionate multiple leziuni la nivelul capului, ceea ce atestă că victima a fost lovită de mai multe ori şi cu intensitate doar în această parte a corpului, deşi unii dintre inculpaţi susţineau că l-ar fi lovit (o singură dată) în umăr sau în spate.

„S-a reţinut în sarcina celor patru faptul că, în loc public, prin acţiuni conjugate, au lovit în mod repetat cu pumnii şi picioarele victima, provocându-i leziuni traumatice care au condus la deces. Instanţa a admis propunerea şi a emis mandate de arestare preventivă pe numele inculpaţilor, cei trei majori fiind arestaţi pe 29 de zile, în timp ce minorul a primit mandat pentru o perioadă de 19 zile”, declara, la momentul respectiv, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procuror Magda Bădescu.

Cei patru au fost trimişi în judecată pe 12 decembrie 2012, pentru omor calificat, iar pe 20 februarie a.c., Tribunalul Dolj i-a găsit vinovaţi şi i-a condamnat la pedepse exemplare. Astfel, Marius Cristian Totora şi Ionuţ Bîcea au primit câte 16 ani şi 8 luni închisoare, cu un spor de 2 ani şi 4 luni, rezultând, în final, 19 ani de închisoare.

Victor Marius Zamfir a fost condamnat la 16 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsă sporită cu 2 ani şi 4 luni, însă, în plus, instanţa a revocat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 553/09.03.2010 a Judecătoriei Piteşti şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauza de faţă, urmând să execute, în total, 20 de ani închisoare. Inculpatul minor, Gheorghe Andrei Buşu, a primit 8 ani şi 4 luni închisoare, sporită cu 2 ani, rezultând 10 ani şi patru luni de închisoare. Instanţa le-a scăzut din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive de pe 16 noiembrie 2012 la zi şi a menţinut această măsură faţă de ei. În plus, a fost admisă acţiunea civilă formulată de părţile civile Cojocaru Marina Anca şi Cojocaru Grigorie, inculpaţii fiind obligaţi, în solidar, la plata sumei de 15.000 lei despăgubiri civile către partea civilă Cojocaru Grigorie şi 50.000 lei daune morale către partea civilă Cojocaru Marina Anca. Pe lângă asta, inculpaţii trebuie să achite minorei Cojocaru Maria Mirabela câte 150 lei lunar până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligaţiei.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova.

1 COMENTARIU

Comments are closed.