Până la sfârşitul acestui an, lucrările de reabilitare a Policlinicii Spitalului Judeţean din Craiova vor fi finalizate, după cum susţin autorităţile, în prezent acestea fiind în stadiul de execuţie de 40%. Reprezentanţii unităţii sanitare, dar şi medicii aşteaptă ca noua policlinică să aducă o îmbunătăţire considerabilă în ceea ce priveşte serviciile medicale acordate bolnavilor nu doar din judeţul Dolj, ci din întreaga regiune Oltenia.
Lucrarea realizată de Consiliul Judeţean Dolj, prin fonduri europene, este una complexă pentru că vizează şi consolidarea clădirii în care funcţionează Policlinica, motiv pentru care constructorii au întâmpinat o serie de probleme. Spre exemplu, într-unul dintre zidurile ce urmau să fie demolate, au fost descoperite cablurile care alimentează RMN-ul. În plus, în toată această perioadă s-a lucrat sub exploatare, adică activitatea medicală nu a fost oprită decât parţial, doar în spaţiile în care s-a lucrat la momentul respectiv. Ca stadiu, pe tronsonul care a fost eliberat lucrările sunt gata în proporţie de 87%, iar la nivelul Policlinicii stadiul de execuţie este de 40%. Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova susţin că lucrările demarate la Ambulatoriul de specialitate al unităţii sanitare se desfăşoară conform planului iar reabilitarea, prima după cei 40 de ani care au trecut de la înfiinţarea spitalului, va fi gata în luna decembrie a acestui an.
Policlinica va fi renovată în totalitate
Conform proiectului, la primul etaj al Policlinicii trebuie reabilitate zona de acces, zona ambulatoriului pentru copii, dar şi a celui pentru adulţi. Prin lucrările ce vor fi întreprinse pe acest nivel se vor obţine cinci noi cabinete medicale. Şi la etajul 2, în zona de analize medicale vor fi executate lucrări ce vor permite înfiinţarea unui nou cabinet. În egală măsură, proiectul mai cuprinde lucrări de consolidare şi amenajare a clădirii, atât interior, cât şi exterior. Căile de acces vor fi modernizate, ceea ce înseamnă că va fi construită o scară exterioară de acces în ambulatoriul pentru copii, iar cea principală va fi refăcută. Sunt prevăzute, în plus, două rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi fizice.
Pentru ca Policlinica să capete o cu totul şi cu totul altă înfăţişare din proiectul de reabilitare nu au fost excluse lucrările de reamenajare a parcării, dar şi a zonelor verzi din faţa clădirii. Printre cele mai importante lucrări se numără însă cele de refacere a instalaţiilor electrice, termice şi a celor sanitare. Proiectul finanţează şi achiziţionarea dotărilor şi echipamentelor medicale necesare Ambulatoriului de specialitate, de la aparatură şi instrumentar medical, până la mobilierul necesar.
8,2 milioane de euro, investite în reabilitarea Ambulatoriului de specialitate
De altfel, 2,2 milioane de euro vor fi cheltuite pentru achiziţionarea de aparatură de specialitate, instrumentar şi mobilier pentru a şi dota aşa cum se cuvine Ambulatoriul.
Reabilitarea Policlinicii este una dintre cele mai importante lucrări de modernizare care se realizează în cadrul Spitalului Judeţean din Craiova în ultimii 40 de ani. Şi asta numai dacă se ţine cont de faptul că numărul pacienţilor care se tratează anual în această policlinică ajunge la aproximativ 270.000 de persoane. Tocmai din acest motiv, reprezentanţii unităţii sanitare au hotărât ca activitatea medicală în cadrul Ambulatoriului de specialitate să nu fie oprită pe durata executării lucrărilor.Pentru majoritatea spaţiilor, cei care se ocupă de aceste lucrări au găsit soluţii astfel încât să existe continuitate în desfăşurarea activităţii medicale. Mai ales că Spitalul Judeţean din Craiova este cea mai mare unitate sanitară din Oltenia, cu un volum de solicitări medicale pe măsură.
Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului de specialitate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă este un proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013. Valoarea totală este de peste 8,2 milioane de euro, din care valoarea totală eligibilă se ridică la 28.444.883 de lei şi este formată din valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare, de 24.178.150 de lei, valoarea nerambursabilă din bugetul naţional de 3.697.834 de lei şi cofinanţarea eligibilă a Consiliului Judeţean Dolj, în valoare de 568.897 de lei.