Italia îşi schimbă, până în mai, Parlamentul, Guvernul şi preşedintele

0
389
Pier Luigi Bersani

Italia va avea în următoarele trei luni, începând de duminică şi până în luna mai, un nou Parlament, un nou Guvern şi un nou preşedinte al Republicii, în urma unor proceduri electorale diverse şi complicate. Scrutinul legislativ, programat duminică şi ieri (24 şi 25 februarie) a deschis acest „bal”, aproximativ 47 de milioane de italieni fiind chemaţi la urne să-şi aleagă deputaţii şi senatorii pentru următorii 5 ani, în două Camere care au exact aceeaşi importanţă în viaţa politică a ţării, dar care sunt guvernate de reguli electorale foarte diferite. Coaliţia de stânga, condusă de Pier Luigi Bersani, s-ar afla pe primul loc în urma acestor alegeri legislative, potrivit sondajului la urne al televiziunii Sky TG-24, transmite AFP. Acesta indică un scor de 34,5% pentru coaliţia de stânga, faţă de 29% cât întruneşte coaliţia de dreapta, a lui Silvio Berlusconi. Potrivit acestui sondaj, stânga ar fi obţinut în Senat 163 de fotolii (cu 5 în plus faţă de majoritatea de 158). Partidul comicului Beppe Grillo ar fi obţinut 20% din voturi. Imediat după alegeri, preşedintele Republicii, Giorgio Napolitano, va încredinţa unui lider politic mandatul formării unui guvern, un proces care necesită, în general, mai multe zile şi care este supus echilibrului de forţe rezultat în urma scrutinului. În mai, Parlamentul va proceda la alegerea unui nou preşedinte al Republicii, mandatul de şapte ani al lui Napolitano urmând să expire în acea perioadă. Preşedintele italian este ales de către o adunare de „mari electori”, alcătuită din ansamblul senatorilor şi deputaţilor, cărora li se alătură trei delegaţi din fiecare regiune italiană, cu excepţia Val d’Aosta, care desemnează doar unul.