În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. În urma acestora, au fost aplicate peste 300 de sancţiuni contravenţionale, au fost traşi “pe dreapta” 42 de conducători auto, fiind înregistrate şi şapte infracţiuni la Regimul rutier. Exemplele şi recomandările nu lipsesc.
Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. “În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat 305 sancţiuni contravenţionale, din care 120 pentru depășirea vitezei legale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 42 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula, pe drumurile publice, şapte autovehicule ,, care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. De asemenea, au fost constatate şapte infracțiuni la regimul rutier.”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj.
Un exemplu şi recomandări
Dar, cum nu lipsesc exemplele, dăm unul dintre ele, venind şi cu recomandări, din partea celor îndrituiţi. “Un tânăr, de 25 de ani, din Craiova, a fost depistat de poliţiştii Biroului Rutier Craiova, în timp ce conducea un autoturism, pe Calea “Bucureşti”, din municipiul Craiova, cu viteza de 129 km/h. Cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform prevederilor OUG 195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile; reamintim faptul că polițiștii rutieri sunt prezenți în continuare pe drumurile publice din județ, pentru menținerea unui climat rutier sigur și prevenirea accidentelor de circulaţie; recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren; conducătorilor auto le recomandăm că nu conducă autovehicule dacă au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive; de asemenea, pietonilor le recomandăm să traverseze drumul public doar pe marcajul pietonal şi să manifeste atenţie, asigurându-se temeinic înainte de a se angaja în traversarea străzii. Acțiunile pentru siguranța traficului rutier vor continua și în perioada următoare.”, a mai spus Mihaela Sadoveanu.