Antrenorul lui Manchester City l-a criticat vehement, joi, pe preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, pentru comentariile sale, considerate pripite, privind suspendarea din cupele europene, impusă clubului englez Manchester City în 2020, ridicată de Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) şi că alte proceduri sunt în curs. Clubul englez s-ar confrunta de fapt cu 115 acuzaţii financiare, fapte comise între 2009 şi 2018. O comisie independentă, din partea Premier League, urmează să se pronunţe în curând pe acest subiect. UEFA suspendase timp de 2 ani, în februarie 2020, clubul englez, emblematic în fotbalul european, din toate competiţiile europene, pentru încălcarea regulamentelor sale de fair-play financiar, dar TAS a considerat că unele acuzaţii nu sunt stabilite şi că altele ar fi prescrise. Într-un interviu, pentru Daily Telegraph, Ceferin a spus că „ştim că am avut dreptate”. Pep Guardiola a reproşat preşedintelui UEFA, avocat de profesie, că ar fi trebuit să respecte procesul în curs. „Un avocat trebuie să respecte procedurile, mai ales că ştie că avem dreptul să ne apărăm”. Mai mult, UEFA s-a despărţit joi de unul dintre principalii săi oficiali, croatul Zvonimir Boban, care s-a opus procedurii iniţiate de Aleksander Ceferin pentru a-şi prelungi mandatul până în 2031. Gloria fotbalului croat, precum şi a clubului AC Milan, a trimis o scrisoare mai multor mass-media europene exprimându-şi dezaprobarea. Totodată faţă de intenţia lui Ceferin de a avea mai mult de 3 mandate, limitare pe care el însuşi o introdusese, s-a arătat dezamăgit. Decizia lui Ceferin anunţă o criză în organismul european.