S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru incinta Secției de Reumatologie și Gastroenterologie, aflate la etajul II al unității medicale. Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, susține pe pagina sa de Facebook, că se vor reface tencuielile și zugrăvelile pereților de interior și tavanelor, se vor repara pardoselile și se vor monta gresie, covor PVC, faianță și tâmplărie nouă. De asemenea, se vor repara sau reface instalațiile electrice, termice și sanitare. Termenul de finalizare al lucrărilor începute astăzi este de 10 luni. Valoarea investiței este de aproape 900.000 de lei, fără TVA, cu fonduri exclusiv din bugetul propriu al Consiliului Județean Dolj. Continuăm astfel politica ultimilor ani ce vizează investiții consistente în clădirea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. “Majoritatea spațiilor destinate pacienților și cadrelor medicale au fost deja supuse unor lucrări de reparații sau de modernizare, urmând să continuăm demersurile investiționale. În acest an, se vor finaliza lucrările de reparații de la etajul III al clădirii, vor continua lucrările de amenajare a incintei unității medicale și vor începe lucrările de reparații ale fațadelor spitalului”, a mai spus Cosmin Vasile.