Actriţa Georgeta Luchian Tudor, soţia rapsodului Tudor Gheorghe, a decedat

2
4238
Actriţa Georgeta Luchian Tudor (86 de ani), soţia rapsodului Tudor Gheorghe, a decedat, au anunţat reprezentanţii Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova. Potrivit sursei citate, actriţa Georgeta Luchian Tudor s-a născută la Brăila (6 septembrie 1934, numele de familie Loch), a absolvit Institutul de Teatru în 1963, clasa profesor Ion Şahighian, asistenţi David Esrig şi Călin Florian.A debutat la Naţionalul craiovean în rolul Fanchette, în spectacolul “Nunta lui Figaro” de Beaumarchais (1963). A fost distribuită în roluri feminine complexe: Maria Lothundiaz (“Valetul de cupă” de H. de Balzac), Cenuşăreasa (“Pantofiorul de aur” de E. Liţu), Dona Anna (“Ţărăncuţa din Getafe” de Lope de Vega), Cellia (“Volpone” de Ben Johnson), Dona Angela (“Doamna nevăzută” de Calderon de la Barca), Păuna (“O piatră de hotar” de Ion D. Sîrbu), Ara (“Arca Bunei Speranţe” de Ion D. Sîrbu), Clarice (“Slugă la doi stăpâni” de Goldoni), Sanda Augustin (“Amurgul acela violet” de Ion D. Sîrbu), Marion (“Marion Delorme” de V. Hugo), Domnişoara Nastasia (“Domnişoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu), Nora (“Nora” de H. Ibsen), Viorica (“Micul infern” de Mircea Ştefănescu) etc.

A jucat în spectacole regizate de cunoscuţi regizori: Georgeta Tomescu, Ion Maximilian, Valentina Balogh, Cătălina Buzoianu, Petre Sava-Băleanu, Călin Florian, Riszard Sobolewski, Cristian Hadji-Culea, Daniela Peleanu, Mircea Cornişteanu, Mihai Manolescu, Silviu Purcărete şi alţii. În spectacolul “Micul infern” a jucat alături de soţul ei, artistul Tudor Gheorghe, cu care a fost împreună timp de 56 de ani. Cândva, Tudor Gheorghe declara: “Au fost ani frumoşi, petrecuţi lângă femeia care m-a îngrijit, m-a iubit şi mă susţine”, potrivit sursei citate.

În noiembrie 2013, Teatrul Naţional din Craiova a sărbătorit-o la împlinirea a 50 de ani petrecuţi în lumea pe care a iubit-o atât, alături de colegii săi de scenă Leni Pinţea-Homeag, Emil Boroghină, Valeriu Dogaru. Într-un ultim spectacol memorabil a interpretat rolul Alice Voinescu, cunoscuta intelectuală din perioada interbelică, în spectacolul “Alice nu ştie să moară”, adaptare de Gheorghe Truţă după jurnalul scriitoarei, în regia lui Mircea Cornişteanu. Este autoarea volumului de poezii “Uneori femeile surâd” (Ed. Scrisul românesc, 2011).

 

2 COMENTARII

Comments are closed.