Spania și-a păstrat titlul continental la handbal

0
569

Spania își menține titlul european la handbal masculin, după ce a învins Croația, în finala disputată la Stockholm, scor 22-20. Cele două echipe se duelaseră și în grupele principale, terminând la egalitate, 22-22. În ultimul act, croații au condus cu 10-7, dar ibericii au avut un parțial de 9-2 și au dus scorul la 16-12. Croații au egalat însă la 16 și s-a mers cap la cap până la 20-20. Croații nu au profitat de o superioritate numerică, iar campionii au păstrat ritmul prin 2 aruncări de la 7 metri. În ultimul minut, pe atacul care trebuia să aducă egalarea și prelungirile, Karacic a comis pași, iar Spania a marcat apoi golul decisiv.

Spania a obținut și calificarea directă la Olimpiada de la Tokyo. Ibericii se impuseseră și în 2018, în finala cu Suedia, și pierduseră ultimul act din 2016, în fața Germaniei. Croația a cucerit bronzul în 2016 și 1994 și a mai pierdut finalele din 2008 și 2010.

Pe locul 3 la Euro 2020 a fost Norvegia, care a dat și golgheterul competiției, Sander Sagosen