Juventus s-a calificat, miercuri seară, în semifinalele Cupei Italiei, după ce a învins cu 2-1, pe teren propriu, pe AC Milan, într-o reeditare a ultimului act al ediţiei trecute, cât şi al Supercupei Italiei (victoriile au fost împărţite).
Pentru „bianconeri” bianconeri au marcat Dybala (10) şi Pjanic (21), iar pentru „rossoneri” Bacca (53). Imediat după reuşita columbianului, Milanul a rămas însă în inferioritate numerică, cel eliminat fiind Locatelli, pentru cumul de galbene.
Marţi, în primul sfert de finală, Napoli şi-a valorificat şi ea avantajul statutului de gazdă, 1-0 cu Fiorentina (Callejon 71). Ceelelate două partide, Inter – Lazio şi Roma – Cesena, vor avea loc săptămâna viitoare, în 31 ianuarie şi 1 februarie.