Mai mulţi preşedinţi de cluburi italiene şi un conducător de la PSG, bănuiţi de evaziune fiscală

0
365

Mai mulţi conducători de cluburi din prima şi a doua divizie italiană sunt vizaţi de justiţia din Peninsulă, în cadrul unei anchete de evaziune fiscală şi falsificare de conturi, anunţă media transalpină, de astăzi, 26 ianuarie a.c.

Potrivit Sky Sport şi La Gazzetta dello Sport, ancheta a fost deschisă de parchetul din Napoli, şi ar fi vorba “de active în valoare de 12 milioane euro”.

Aurelio de Laurentiis şi Claudio Lotito, preşedintele de la Napoli, respectiv Lazio Roma, Adriano Galliani, vicepreşedintele lui AC Milan, şi antrenorul argentinian de la Modena (Serie B), Hernan Crespo, se află printre cele 64 de persoane implicate în anchetă.

Jucătorul argentinian de la Paris Saint Germain, Ezequiel Lavezzi, ca şi directorul general, Jean-Claude Blanc, se află în cercetare pentru transferul jucătorului de la AC Napoli, susţine La Gazzetta dello Sport.

Potrivit media italiană, brigada financiară a trecut la perchiziţii, în cadrul anchetei.