Anul 2014, graţie precipitaţiilor abundente, a fost unul satisfăcător de-a dreptul pentru producătorii agricoli doljeni, care au scos-o mulţumitor la capăt, îndeosebi la culturile cerealiere, tehnice şi legumicole. Este greu de apreciat, în absenţa unor riguroase date statistice, dacă producţiile obţinute reflectă întocmai potenţialul agricol existent, susţinerea financiară, inclusiv din partea Guvernului, care se cumulează la plata pe suprafaţă, şi, de ce nu, vocaţia tradiţională existentă. Despre agricultură şi securitatea alimentară s-a discutat zilele trecute la Forumul economic de la Davos, barometrul anual al decidenţilor politici şi economici mondiali. Creşterea şi stabilitatea economică, crizele şi cooperarea au constituit teme incitante, concluzionându-se că Europa, „grânarul planetei”, posedă disponibilitatea asigurării consumului pentru 3 miliarde de persoane din lume. S-a vorbit chiar de valoarea geostrategică a producţiei de cereale. Temele dezbaterii de la Davos, recomandate ca obiective pentru Bruxelles şi implicit pentru fiecare ţară membră UE, se subînţelege că devin nu doar compatibile, cât exigente, prin politicile locale de dezvoltare agricolă şi rurală. S-a vorbit de „autonomie alimentară”, fluctuaţiile pe pieţele mondiale, protejarea terenurilor arabile, creşterea calităţii produselor agroalimentare, dar şi a randamentelor, aportul ştiinţei şi tehnicii în farmacologie, genetică, mecanizarea agricolă, securitate sanitară şi aşa mai departe, conchizându-se că Europa trebuie să aibă o agricultură puternică, la rândul lor agricultorii având nevoie de o Europă puternică.
Toate acestea ar putea părea „discuţii de simpozion” prin părţile locului, unde agricultura, deşi punct de rezistenţă într-o economie fără repere, n-are, în absenţa unei strategii pliate pe particularităţile zonei, nici o coordonare riguroasă. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, deşi se revendică în acord cu Politica Agricolă Comună şi Strategia Europa 2020, geme de generalităţi, banalităţi, recomandări stufoase, neprecizând cu concreteţe ce se doreşte de fapt la nivelul ţării, pe zone agricole consacrate. Mai clar: nu se are în vedere nici concentrarea, nici specializarea producţiei agricole şi nici nu se conturează deziderate imediate privind procesarea şi comercializarea produselor agricole în fiecare judeţ. Simpla enunţare a celor şase priorităţi ale Uniunii Europene, stabilite în cadrul Regulamentului de dezvoltare rurală (1.305/2013) – încurajarea transferului de cunoştinţe şi a inovării în agricultură, în silvicultură şi în zonele rurale; creşterea viabilităţii exploatărilor şi a competitivităţii tuturor tipurilor de agricultură, în toate regiunile şi promovarea tehnologiilor agricole inovative; promovarea organizării comerţului alimentar; refacerea, conservarea şi consolidarea ecosistemelor legate de agricultură şi silvicultură; promovarea utilizării eficiente a resurselor şi sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii reduse de carbon; promovarea incluziunii sociale, reducerea sărăciei şi dezvoltarea economică în zonele rurale – toate acestea nu înseamnă decât nişte linii de sens, valabile dintotdeauna. Într-un asemenea context confuz, o imagine a agriculturii doljene, la începutul anului 2015, în condiţiile în care, repetăm, rămâne un punct de rezistenţă într-o economie fără repere, este greu de conturat. Cu aportul unor instituţii descentralizate – DGA Dolj, APIA Dolj – în absenţa unei Camere Agricole, în continuare nefuncţională, deşi s-au făcut alegeri în urmă cu aproape doi ani, am încercat totuşi să realizăm o „fotografie”, fie ea şi mişcată.
785 de exploatări agricole vegetale
Organizate în societăţi comerciale, societăţi pe persoane fizice autorizate (PFA), asociaţii familiale (AF), societăţi pe acţiuni (SA), numărul exploatărilor agricole vegetale existente în evidenţa Direcţiei pentru Agricultură Dolj se ridică la 785, administrând suprafaţa de 211.888,42 ha. Prin APIA Dolj, pentru anul trecut, avansul la plata pe suprafaţă a fost de circa 60 de milioane de euro, la 48.000 de cereri înregistrate. 69 euro/ha a fost avansul la plata pe suprafaţă, diferenţa de 70,3 euro/ha urmând a fi achitată în aceste zile, întocmite fiind deja ordinele de plată. Cumulat, această formă de sprijin de la UE se ridică la 139,38 euro pe hectarul necultivat, la care se adaugă 19,81 euro/ha plata pe cultură. Că sunt încă discuţii pentru acordarea plăţii pe suprafaţa „necultivată” este o realitate, dar decizia nu aparţine nici măcar noului comisar pentru Agricultură al UE, recent instalat, irlandezul Phil Hogan, întreaga abordare fiind mult mai complexă. Indiscutabil că fără această „subvenţie” din partea UE acordată agricultorilor, pentru valoarea căreia, diferenţiată de la un stat la altul, au existat mari confruntări, problemele producătorilor agricoli ar fi aproape insurmontabile. Avem în vedere costurile mari de realizare a producţiei cerealiere şi „flotarea” preţului pe bursă, dar şi pe piaţa internă.
Un top 10 al marilor exploatări agricole
SC Oltyre SA (7.508 ha), SC Cervina SA (8.645 ha), SC East Way Spedition (2.200 ha), SC Rodesco Agriculture (2.427 ha), SC Agrifarm (2.234 ha), SC Agrifarm Aliprod SRL (2.457 ha), SC Arinatura SRL (1.560 ha), SC Isolde Farms SRL (2.719 ha), SC Moara Calafatului SRL (2.033 ha) şi SC Solvent SRL (1.984 ha) configurează un top 10 al marilor exploatări agricole doljene. Care contează în orice discuţie despre aportul cerealier al fiecărui judeţ. Sunt exploatări dotate cu maşini şi utilaje performante, capabile de competitive randamente la unitatea de suprafaţă, prin aplicarea tehnologiilor moderne. Unele din aceste exploatări dispun de propriile silozuri de depozitare, rivalizând din toate punctele de vedere cu ceea ce este mai avansat în spaţiul UE. Fireşte, ele demonstrează ceea ce se ştia: avantajele fermelor mari. Deşi la nivelul UE, prin PAC, se militează pentru exploatările de dimensiuni medii (100-150 ha), numărul fermierilor doljeni ce deţin suprafeţe de peste 50 ha este de 867. O observaţie: se evită în mod premeditat formele „asociative”, grupurile de producători, de cooperative agricole – formă de organizare consacrată în ţările UE –, nici să nu se audă, deşi există o lege în acest sens, ceea ce spune multe. Datorită suprafeţelor mici deţinute, multe exploatări sunt vulnerabile, cu perspectivă limitată de a-şi îmbunătăţi performanţele economice şi a se apropia de piaţă. Discuţia este cunoscută.
Şi dacă nu… plouă!
Doi ani consecutivi cu regim de precipitaţii peste optim au făcut aproape uitate sistemele de irigaţii, încredinţate prin lege unui număr de 29 de organizaţii de utilizatori la nivelul Doljului, din care funcţionale sunt următoarele: OUAI Segarcea, OUAI Bârca, OUAI Măceşu, OUAI Padea, OUAI Gighera, OUAI Călăraşi, OUAI Moţăţei Gară, OUAI Pădure, OUAI Maglavit, OUAI Basarabi, OUAI Cetate, OUAI Moţăţei-Dobridor, OUAI Solvent Rodesco, OUAI Orezul Gighera. Nici una nu a solicitat intrarea în insolvenţă. Anul trecut, de pildă, se menţionează că suprafeţe irigate în Dolj au fost după cum urmează: OUAI Segarcea (8.444 ha), OUAI Bârca (1.234 ha), OUAI Măceşu (1.300 ha), OUAI Moţăţei Gară (3.200 ha), OUAI Pădure (700 ha), OUAI Maglavit (600 ha), OUAI Orezul Gighera (522 ha). Oricum, exceptând un aşa-zis schimb de experienţă, prilejuit de vizita ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, în Dolj, despre „starea sistemului de irigaţii”, n-a mai existat vreo abordare, la ANIF Dolj interimatul şi provizoratul conducerii, desemnată politic, mai mult încurcând lucrurile. Momentan, funcţia de director executiv este deţinută de ing. Constantin Adrian, dar nu se ştie pentru câtă vreme. Suprafaţa efectivă care ar putea fi irigată la nivelul Doljului se ridică la 60.000 ha. După anumite date operative, care nu reprezintă însă o certitudine. Toate discuţiile legate de anumite facilităţi privind costul apei, dar şi al curentului electric, inclusiv la comisiile de specialitate din Parlament, n-au avut vreo finalitate. Avem şi situaţii de-a dreptul comice: în zone cu exces de umiditate se fac eforturi în vederea desecării acestora, în schimb apa necesară irigaţiilor în momente de secetă prelungită trebuie plătită obligatoriu.
Învăţământul agricol, tot mai departe de producţie
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 de care aminteam are în cuprinsul său stufos referiri şi la „modernizarea infrastructurii de învăţământ agricol”, infrastructură considerată ca insuficientă pentru acoperirea nevoilor de predare şi punere în practică a cunoştinţelor agricole. Aserţiunea respectivă pare o glumă la lectură atentă. Respectivul „program naţional”, fiind elaborat pe mandatul de ministru de resort al lui Daniel Constantin, nu putea însăila decât nişte generalităţi jenante. Nici o referire concretă la numărul facultăţilor de profil din ţară, numărul anual de absolvenţi, gradul de pregătire al acestora. Că marile exploatări agricole, dar şi cele de dimensiuni medii, nu angajează absolvenţi ai facultăţilor agricole este o realitate, dar motivul este legat de nivelul lor îndoielnic de pregătire. Ruperea de „practica în producţie” a acestor facultăţi tehnice a paralizat pur şi simplu procesul de instruire. Picajul Facultăţii de Agricultură şi Horticultură din Craiova, o citadelă a învăţământului agrarian odinioară, e un semnal îngrijorător. De la an la an, lucrurile au mers tot mai prost, dar asta este problema conducerii Universităţii din Craiova. Olanda, care ar putea fi luată ca model în agricultură, inclusiv prin aportul la PIB (11%) al acesteia (în 2007, valoarea producţiei horticole a depăşit 15 miliarde euro), pregătirea agricolă se face în cadrul unei singure universităţi de profil (Wageningen) şi în Facultatea de Medicină Veterinară a Universităţii din Utrecht, numărul de locuri fiind limitat. Responsabil pentru furnizarea sistemului de cunoştinţe agricole, agricultură şi inovare este Ministerul Afacerilor Economice. Cooperarea cu alte instituţii se face pe teme de inginerie genetică, chimie, logistică şi transport, tehnologia informaţiei, sănătate umană şi produse alimentare. Renumele său mondial pentru exportul de bulbi, flori şi legume de calitate este nemijlocit legat de cercetările în domeniul geneticii, reuşindu-se obţinerea unor policromii la florile de lalele fără echivalent. Oricum, în Olanda cercetarea agricolă reprezintă una din forţele motrice de dezvoltare, mai mult decât în oricare altă parte a UE.
Despre creşterea animalelor
Datele Direcţia Judeţene de Statistică menţionează un trend descendent de la un an la altul la principalele specii de animale. Fenomenul nu îngrijorează pe nimeni. Sugestiv în privinţa sprijinului acordat crescătorilor de animale şi păsări este faptul că la cele 4.300 de cereri înregistrate la APIA Dolj, pentru 2014, încă nu s-a acordat nici avansul la formele de sprijin. Dacă marile complexe zootehnice ale Doljului de odinioară nu constituie decât teme de discuţie, eventual pentru nostalgici, în schimb harababura momentană în acest domeniu de activitate, cu tradiţie, nu este în nici un caz un semn bun. Când vorbim de creşterea animalelor – bovine, ovine, caprine, porcine, păsări – nu avem termeni de comparaţie. Unele demersuri, promiţătoare la un moment dat – cum ar fi SC Capri-Lact SRL Mischii – cu fonduri europene, s-au confruntat cu dificultăţi dintre cele mai mari. Ca să contezi în producţia de preparate lactate trebuie să dispui de păşuni şi fâneţe amenajate, pentru o furajare de calitate. Apoi să dispui de reţele de colectarea laptelui, în vederea procesării, şi aşa mai departe. Din toate aceste puncte de vedere, Doljul este în regres. Şi cei care s-au încumetat la astfel de afaceri au resimţit ostilitatea statului şi nu generozitatea acestuia. Ca fapt divers, evident, n-a existat nici măcar curiozitatea, mă refer la oamenii politici, de a cunoaşte cea mai reuşită fermă de vaci cu lapte (din rasa Holstein Friza), de la SCDA Şimnic (producţie medie peste 30 litri pe zi), animale cu un potenţial de producţie fabulos, asta însemnând o producţie de 11.500-12.000 litri/an. Producţia de lapte marfă pe anul trecut a depăşit 1,1 milioane litri. Este cea mai grozavă fermă de vaci cu lapte din sudul ţării, prin potenţialul genetic deţinut, şi urmează, în luna mai, a găzdui o şedinţă a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gh. Ionescu Siseşti”.
Pepenii de Dăbuleni
Nu este nici o noutate faptul că de mai mulţi ani Dăbuleniul, dar şi localităţile din imediata vecinătate, au dobândit un renume în producerea şi valorificarea pepenilor verzi (lubeniţe) şi a celor galbeni. Nu numai pe piaţa internă, dar şi în afara ţării, lubeniţele de Dăbuleni, prin dulceaţă şi arome, au câştigat competiţia. Producţiile au oscilat de la un an la altul, anul trecut, de pildă, culturile s-au epuizat încă din prima decadă a lunii august, fapt neobişnuit, dar producătorii ştiu mai bine ce au de făcut. Neavând „curajul” să formeze asociaţii de producători în adevăratul sens al termenului, dificultăţile pe piaţa liberă nu sunt uşor de surmontat. Pepenii verzi şi galbeni au făcut cunoscut în toată ţara Dăbuleniul şi, odată dobândită această notorietate, merită profitat. Mai ales că o staţiune de cercetare cu vechime, care încă are buni specialişti, ar putea veni mai concret în sprijinul producătorilor. De la sine nu se poate înfăptui nimic. Şi în absenţa unei coordonări, a unei consultanţe de specialitate, se bate pasul pe loc. Se vorbeşte de agricultură durabilă, de agricultură ecologică, protecţia solurilor, respect faţă de mediul înconjurător, dar suntem încă departe de toate aceste deziderate.
MARGA BULUGEAN şi MIRCEA CANŢĂR
