Primarul Antonie Solomon a spus, ieri, că primul director de Regie care va fi schimbat va fi Marinel Florescu, de la cârma RAT Craiova. “Domnul vine doar să ceară bani foarte mulţi, dar aşa nu poţi să neglijezi Salubritatea sau zonele verzi, ca să plimbi toată Craiova gratis. Atunci pot să o pun şi pe soacră-mea directoare la RAT, că ies toate la fel de bune. Deci, nu este dintre cei pe care îi agreez”, a spus edilul. De altfel, Solomon a precizat că legea îl obligă să schimbe componenţa tuturor consiliilor de administraţie de la regii. “Punem specialişti. În trei luni o să găsim soluţii, şi atunci, bineînţeles, poate că o să dispară şi domnii care fac politică efectiv”. Primarul a dat ca exemplu modul cum s-au desfăşurat lucrurile în prima noapte de ninsoare. “Erau tot din aceştia care muncesc lângă mine de 11 ani, ei au pornit utilajele, au dat o tură peste tot să-şi amintească unde trebuie să acţioneze. Şi alţii se întâlnesc prin şedinţe la partid, prin cârciumi, se sfătuiesc şi joacă rolul de directori”, a mai spus Antonie Solomon, probabil referindu-se la administratorul SA Salubritate SRL, Flaviu Sirop, cunoscut ca un militant activ al PD-L Craiova.
Sa demisioneze acest primar! El nu mai e primar de cand a fost in puscarie.
Primarul”puscarie” ,este un traseist si pupincurist ,al lui izmana Oprea.Rusine!
Foarte mult v-a trebuit domnule Primar sa constatati incompetenta conducerii RAT.Asteptam cu interes debarcarea cit mai urgenta a acestei conduceri habernaliste portocalii…
Comments are closed.