Comasarea alegerilor, declarată neconstituţională

0
276

Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare este neconstituţională, a decis, ieri, Curtea Constituţională a României (CCR), admiţând, astfel, sesizarea USL, care a reclamat că „acest act normativ (n.r. – Legea privind comasarea alegerilor) este viciat de neconstituţionalitate în ansamblu, adoptarea acestuia fiind realizată cu încălcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare prin asumarea răspunderii de către Guvern”. Actul normativ nu a fost declarat neconstituţional în integralitate, ci doar câteva articole, urmând să se întoarcă în Parlament. Motivaţia Curţii este aşteptată să apară săptămâna viitoare, în acest moment nefiind clar care articole au fost declarate neconstituţionale.

Ion Predescu

Judecătorul CCR Ion Predescu a declarat ieri, pentru „Gândul”, că motivele de neconstituţionalitate „au fost numeroase”: „Toate aceste motive, care sunt numeroase, vor fi precizate în decizia care apare săptămâna viitoare. Vreau să fie foarte clar: minuta se referă la neconstituţionalitatea legii”. Întrebat de ce a fost nevoie de două amânări până la luarea unei decizii, Predescu a precizat că CCR a avut nevoie de „noi studii şi informaţii” ca să dea o decizie în sensul neconstituţionalităţii legii.

„O soluţie totalmente neaşteptată”

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, pentru Mediafax, că decizia CCR „este o soluţie totalmente neaşteptată” pentru formaţiunea sa, dar că democrat-liberalii o vor respecta. „Este o soluţie totalmente neaşteptată pentru noi. Este soluţia Curţii Constituţionale şi o vom respecta fără nici un fel de reţineri”. El a subliniat că democrat-liberalii vor aştepta motivaţia Curţii Constituţionale pentru a vedea „ce elemente” i-au determinat pe judecători să dea o asemenea soluţie şi, în funcţie de această motivaţie, PDL îşi va stabili „următorii paşi, care va fi strategia partidului”. La rândul său, şi prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a subliniat că formaţiunea sa „respectă” decizia Curţii.

Victor Ponta

USL vrea demisia Cabinetului Boc şi formarea unui guvern „de serviciu”

Liderul USL Victor Ponta a declarat ieri, comentând decizia CCR, că Guvernul Boc trebuie să demisioneze, „pentru că şi-a asumat răspunderea pe o lege nedemocratică şi neconstituţională”. Totodată, acesta a subliniat că Uniunea va vota un guvern „de serviciu”, care să organizeze alegeri parlamentare anticipate „corecte” şi să asigure stabilitatea economică şi financiară pentru următoarea perioadă. „Nu îmi doresc să ajung în fruntea unui Guvern USL pus de Traian Băsescu. Nu cerem ca Boc să îşi dea astăzi (n.r. – ieri) demisia şi să vină Ponta de la USL. Nu este bine, nu vrem asta, nu avem ce să primim de la Traian Băsescu. Dorim să sprijinim un guvern de serviciu, iar românii, dacă vor vota la alegeri USL, vom forma Guvernul”, a afirmat liderul PSD. Întrebat în ce mod este afectată Uniunea de decizia CCR, Ponta a spus că USL avea programate alegeri interne, iar acum, în loc de acestea, se va pregăti de alegerile locale.

Alegerile locale: „în prima duminică a lunii iunie”

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat pentru Mediafax că decizia CCR „determină foarte clar că alegerile locale vor avea loc în prima duminică a lunii iunie”, iar parlamentarele vor fi „la timp”.

Întrebat dacă Guvernul şi-ar putea da demisia după decizia privind neconstituţionalitatea legii privind comasarea alegerilor, deputatul PDL Cezar Preda a declarat, tot pentru Mediafax, că „Nu are nici o legătură una cu cealaltă. Guvernul şi-a asumat răspunderea pe lege, Parlamentul a aprobat, în sensul că nu a căzut Guvernul. Ar fi culmea ca, în România, Curtea Constituţională să decidă şi căderea guvernelor, nu numai inovaţiile pe politica de buget a statului”. În final, deputatul a adăugat că ar trebui aşteptată motivaţia hotărârii CC înainte de a se face declaraţii politice.

Boc: „Aşteptăm decizia Curţii”

Guvernul va respecta decizia Curţii Constituţionale în cazul alegerilor, a declarat premierul Emil Boc, adăugând că îşi va exprima o opinie după ce va vedea motivaţia Curţii: „Aşteptăm decizia Curţii. Statul de drept spune un lucru foarte clar: deciziile Curţii Constituţionale se respectă. Nu am văzut-o deocamdată (n.r. – decizia), nu am văzut nici măcar un comunicat până în momentul de faţă, dar un lucru pot asigura cu certitudine: decizia Curţii va fi respectată. După aceea, vom face orice alte declaraţii”.