Alegeri prezidenţiale în Uruguay: Tribunalul electoral din Montevideo se va pronunţa… până vineri

0
493

Potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, candidatul de centru-dreapta Luis Lacalle Pou, era considerat duminică seara drept câştigător. După numărarea a 98,5% din buletinele de vot, diferenţa între Luis Lacalle Pou (centru-dreapta) şi Daniel Martinez (stânga), de cca. 30.000 de voturi, era inferioară numărului de buletine litigioase. Potrivit primelor sondaje, ex-senatorul Partidului Naţional, în vârstă de 46 de ani, moştenitor al unei dinasti politice urugayene, ar fi primit 49,4% din voturi, faţă de 46,4% câte a primit Daniel Martinez, fost primar al Montevideo, şi reprezentant al partidului aflat la putere, Frontul lărgit de Stânga. În primul tur, Luis Lacalle Pou sosise în urma lui Daniel Martinez, dar a făcut coaliţie cu alţi candidaţi învinşi, ieşiţi din competiţie. Noul preşedinte, care îi va succede lui Tabare Vazguez va prelua funcţia în luna martie a anului viitor pentru cinci ani.