Distrugerea, ieri dimineaţă, a unui bombardier rus Sukhoi-SU24, învinuit de violarea spaţiului aerian turc, de lângă frontiera cu Siria, reprezintă o chemare la realitate. Evenimentul survine într-un context extrem de delicat: deplasarea lui Francois Hollande la Washington – pentru o cooperare cât mai operaţională posibil -, în cadrul unui turneu diplomatic, care mai cuprinde şi Moscova, în vederea “contrucţiei” unei mari coaliţii contra Statului Islamic. Hollande a primit în prealabil şi susţinerea premierului britanic David Cameron, primit la Elysee. Fricţiunile între Moscova şi Ankara, pe dosarul sirian, nu sunt noi. Moscova este principalul susţinător al regimului de la Damasc, în timp ce Ankara ajută armata siriană liberă (ASL), dar şi grupurile islamiste radicale, înainte de a ceda sub presiunea aliaţilor occidentali. Intervenţia militară rusă la finele lunii septembrie, în Siria, a antrenat numeroase incidente. În două rânduri, avioane de vânătoare turceşti, au interceptat avioane militare ruseşti, angajate în Siria, acuzate de violarea spaţiului aerian al Turciei. La unul dintre incidente, cel din 3 octombrie a.c., Moscova a pus în cauză “proastele condiţii meteorologice“: La 16 octombrie a.c., armata turcă a doborât o dronă de fabricaţie rusească, care penetrase pe cerul turc. Bombardarea în regiunea frontalieră, de lângă Idlib, dar de asemenea Jebel Akhrad, de aviaţia rusă, a forţelor turkmene, minoritate turcofonă din Siria, angajată alături de Statul Islamic contra al-Assad, antrenând exodul către Turcia a peste 35.000 de turkmeni, demonstrează tensiunile augmentate dintre Ankara şi Moscova. Ankara a convocat vinerea trecută ambasadorul Rusiei, pentru a-l pune în gardă asupra “serioaselor consecinţe ale acestor operaţiuni“. Canale de televiziune turce, au prezentat ieri, imagini cu avionul rusesc în flăcări pe cer, şi prăbuşirea sa în zona muntoasă apropiată frontierei – Hatay -, din sudul Turciei. Avionul a fost doborât, după ce a violat spaţiul aerian turc, în pofida avertismentelor, au confirmat surse ale preşedinţiei Turciei, ţară membră NATO, la puţin timp după incident. Potrivit statului major turc – care a publicat declaraţia pe site-ul său – avionul de vânătoare rus a fost avertizat “de 10 ori în 5 minute“. Oricum evenimentul e de o gravitate imensă, fiindcă este pentru prima dată când forţele armate ale unei ţări NATO doboară un avion sovietic sau rus după 1950. Escaladarea tensiunilor durează de mai multe săptămâni. Să nu omitem că Trucia a confirmat bombardarea kurzilor din Siria, din cauza apropierii acestora de PKK, susţinuţi de Moscova şi Washington. Şi dacă Moscova susţine minoritatea kurdă, adversară a guvernului turc, Ankara susţine tătarii – musulmani turcofoni – din Crimeea. Ministerul rus al Apărării, a dezminţit categoric alegaţiile, afirmând că avionul se găsea exclusiv în spaţiul aerian sirian şi “a fost victima unui tir venit de la sol“. Canalul de televiziune CNN Turk, a precizat că ambii piloţi s-au paraşutat, dar unul dintre ei, capturat de rebeli, ar fi fost ulterior ucis. Moscova nu a oferit detalii, imediat, despre soarta celor doi militari, dar Vladimir Putin într-o declaraţie preluată de Russia Today, a evocat “o lovitură de cuţit în spate“. După producerea evenimentului, premierul turc Ahmet Davutoglu, s-a întreţinut cu şeful statului major Hulusi Akar şi ministrul de externe Feridun Sinirlioglu, decizând sesizarea NATO şi ONU. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, era aşteptat la Ankara, pentru discuţii pe dosarul sirian, dar vizita s-a anulat aseară, după ce Vladimir Putin a asigurat că distrugerea avionului de vânătoare rusesc “va aveam serioase consecinţe“. Dincolo de ping-pong-ul declaraţiilor, un lucru este clar: axa Moscova-Paris-Washington, este cam strâmbă. Chiar dacă poziţia franceză s-a întors la 180 de grade. Oricum Parisul se află între un actor regional, Vladimir Putin şi altul Barack Obama, cu abordări diferite pe dosarul sirian, şi deşi interesul comun rămâne distrugerea Statului Islamic, ţintele nu sunt aceleaşi: Daech pentru Franţa şi SUA, mişcările anti-Assad pentru Rusia. Pe de altă parte, pentru Paris, criza siriană decurge dintr-un război civil, rezultatul primăverilor arabe, cu schimbările de regim şi tranziţiile democratice eşuate, în timp ce pentru Moscova ea este rezultatul unei insurecţii orchestrate de puterile sunnite, via mişcările jihadiste. În consecinţă, doar menţinerea unei puteri aluite, pro-ruse şi pro-şiite este acceptabilă. Pe de altă parte Ucraina rămâne un măr al discordiei, chiar dacă în plan secund momentan, care împietează, sensibil, la consolidarea axei Paris-Moscova, şi eventual SUA.
