Oficial CE: Raportul MCV pentru România va fi publicat la începutul anului 2015

0
375

Raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România va fi publicat la începutul anului 2015, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mina Andreeva, precizând că raportul va fi lansat o dată pe an. „Următorul raport MCV va fi la începutul lui 2015, încă nu a fost stabilită o dată”, a spus Mina Andreeva, răspunzând unei întrebări.

Uniunea Europeană ar putea intensifica monitorizarea României şi Bulgariei întrucât MCV nu a adus efectele aşteptate, a afirmat, săptămâna trecută, ambasadorul Franţei la Sofia, Xavier Lapeyere de Cabanes, citat de site-ul Novinite.com. În cursul unui seminar pe tema situaţiei din Balcani desfăşurat la Sofia, Xavier Lapeyere de Cabanes a declarat că nu există semnale privind încetarea MCV, „dimpotrivă, măsurile de monitorizare a României şi Bulgariei ar putea fi intensificate”.

Experţi ai CE au efectuat, în perioada 22-26 septembrie, o nouă misiune de evaluare a progreselor înregistrate de România în domeniile reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, în cadrul MCV, aceştia având o întrevedere cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc . Potrivit Ministerului Justiţiei, în cadrul întrevederii experţilor CE cu ministrul Cazanciuc au fost abordate aspecte referitoare la implementarea noilor coduri şi operaţionalizarea unui mecanism de monitorizare inter-instituţional care va conferi suportul necesar eficientizării acestui demers, echilibrarea volumului de activitate al instanţelor şi parchetelor, finalizarea proiectului Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar şi pregătirea pentru lansarea sa în dezbatere publică.

De asemenea, echipa de evaluare a CE a discutat cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei despre adoptarea de către Parlament a proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale pentru magistraţii condamnaţi pentru fapte de corupţie.