Trei reţinuţi în dosarul cămătarilor din Argeş

0
385

În urma audierilor care au durat până târziu, în noaptea de miercuri spre joi, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea a trei dintre cămătarii ridicaţi în cursul zilei din judeţul Argeş. Cei trei, Ion Mihalcea, de 48 de ani, Theodor Ionuţ Tudor, de 27 de ani şi Valeriu Arvat, de 33 de ani, au fost introduşi în arest, pe bază de ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, iar aseară au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă. Cei trei, împreună cu alte trei persoane, sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat care desfăşura activităţi de cămătărie, iar prin şantaj şi ameninţări, ca urmare a dobânzilor foarte mari percepute de la debitori, au deposedat mai multe persoane din judeţele Argeş şi Olt de bunurile mobile şi imobile pe care le deţineau, obţinând în acest mod venituri ilicite de peste 300.000 de euro. Reamintim că şase persoane au fost “săltate”, miercuri, într-o acţiune a poliţiştilor şi procurorilor craioveni de crimă organizată desfăşurată în judeţul Argeş.