Ştiinţa dispută returul cu Partizan Belgrad, în UEFA Youth League

0
348

Juniorii Universităţii Craiova sunt în capitala Serbiei, pentru duelul din seara aceasta, ora 19.00, cu Partizan Belgrad, returul din turul 1 preliminar al UEFA Youth League. În prima manşă, sârbii s-au impus cu 1-0 pe “Ion Oblemenco”. Confruntarea de pe stadionul „FK Partizan“ va fi arbitrată de o brigadă din Bulgaria, cu Radoslav Gidzhenov la centru. Meciul nu va fi transmis. Învingătoarea acestei duble se va duela în turul următor cu Şerif Tiraspol sau Turan Turkistan (1-0 în tur).

“Suntem nerăbdători să dăm lupta cu ei, am venit cu curaj, cu încredere, să ne ridicăm la un nivel bun, la fotbal totul este posibil, poate facem o surpriză şi bucurăm pe toată lumea. Băieţii sunt conştienţi de momentul pe care-l trăiesc, de importanţa lui şi îşi doresc să facî un meci foarte bun, să dovedim că suntem mai buni decât sârbii. Contează enorm orice vorbă bună  mai ales că ei sunt nişte copii, mai fac şi greşeli, dar au nevoie de încredere, pentru că ei îşi doresc să bucure pe toată lumea” a spus antrenorul Ştefan Florescu.

“Ne aşteaptă un meci complicat, întâlnim o echipă foarte bună din toate punctele de vedere, tactic, fizic şi tehnic, dar sperăm să facm un meci foarte bun şi să ne calificăm. În primul meci am făcut o repriză foarte bună, dar în a doua repriză au fost peste noi. Trecem printr-o perioadă foarte bună, cu multe victorii la rând, sperăm să fie bine şi cu Partizan” a spus atacantul Bogdan Barbu.

Antrenorul lui Partizan Belgrad, Nenad Stojakovic, a prefaţat astfel duelul de azi: “Nu trebuie să ne raportăm la rezultatul pozitiv din tur, de la Craiova, fiindcă în fotbal nu există meciuri identice, aşa că trebuie să fim la cel mai bun nivel pentru a ne califica”.

Lotul Universităţii Craiova: Matei Goga, Robert Rusu (portari); Florin Gașpăr, Bogdan Brăşfoleanu, Ion Ene, David Gabriel Vancea, Mihăiţă Mario Balaci, Ionuţ Mitrache (fundaşi); David Sala, Robert Lăpădătescu, Rareş Tomşa, Cosmin Nicuşor Stana, Eduard Domnu, Robert Petculescu, Frederico Cîrpici (mijlocaşi); Dragoş Găină, David Barbu, Ştefan Bană, Albert Vancea, Teodor Gabriel Luţă (atacanţi). Antrenor: Ştefan Florescu.