Pavel Badea: “Meciul cu Petrolul e cel mai slab din ultimii trei ani”

0
282

Directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea, a declarat că nu-şi aminteşte un meci mai slab al Universităţii Craiova, decât cel cu Petrolul, în ultimii trei ani. Parţial, “Bădiţă” are dreptate, în sensul că echipa a avut o prestaţie horror contra Petrolului, numai că una asemănătoare, dacă nu cumva şi mai slabă, a avut şi în ultima etapă a campionatului trecut, în acel 0-1 cu Sepsi, când era cea mai mare nevoie de victorie, pentru a prinde cupele europene, iar cu Eugen Neagoe pe bancă, antrenor susţinut de “Bădiţă”, Ştiinţa nu şi-a creat nicio ocazie de gol în acea partidă decisivă.

“Un joc foarte slab cu rezultat pe măsură. Este clar că la ora meciului mulți dintre jucătorii noștri nu au fost în cea mai bună formă sportivă pe care o așteptăm de la eiAvem jucători valoroși care, din nefericire, la ultimul meci au rămas datori ca joc. Păcat. Este cel mai slab meci din ultimii trei ani pe care l-am văzut la echipă. Nu exagerez. În ultimii trei ani nu a existat un meci mai slab sau nu îmi aduc eu aminte de un meci mai slab decât cel pe care l-am avut duminică. Nu vorbesc din partea unui singur jucător. Toți au avut o formă sportivă sub ceea ce au ca și valoare și ceea ce așteptăm noi, cei care iubim această echipă. Vatrebui găsit motivul care a stat la baza acestei evoluții proaste. Va trebui schimbat modul de exprimare al echipei. Altfel, vă spun sincer, nu văd bine echipa. Dacă jucăm așa, e clar, nu merităm să fim în play-off. Degeaba vii cu pretenții că vrei obiective înalte, dacă din punct de vedere al exprimării nu arăți nimic. La ultimul meci nu am arătat nimic”, a declarat Pavel Badea pentru Fanatik.