La data de 24 octombrie a.c., prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 44 de ani, din municipiul Calafat, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj.
În cursul zilei de 19 octombrie a.c., bărbatul, aflându-se în faţa sediului Poliției Municipiului Calafat, unde fusese audiată fiica sa, a adresat amenințări unui poliţist. “Având în vedere natura evenimentului, cauza a fost preluată în anchetă proprie de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, fiind sprijinit de către poliţişti de investigaţii criminale, pe bază de delegare. Astfel, în baza probatoriului administrat, ieri, 24 octombrie, a fost dispusă reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, va fi solicitată luarea unei măsuri preventive faţă de persoana reţinută”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.