Clasico: Sergio Ramos intră în legendă

0
503

Cu două înfrângeri consecutive, una în campionat (0-1 cu Cadiz) şi alta în Liga Campionilor (2-3 cu Shakhtior Donetk), Real Madrid avea nevoie vitală de o victorie în Clasico, în faţa Barcelonei, echipă în plină reconstrucţie, cu un Lionel Messi pe picior de plecare. Într-o postură deloc avantajoasă se găsea şi Zonedine Zidane. Pe teren însă lucrurile au stat cum s-a văzut, deşi din tribune au lipsit spectatorii. Federico Valverde, lansat în adâncime de Benzema a deschis scorul (min. 5), dar 3 minute mai târziu, Ansi Fati ( 17 ani şi 359 zile) a egalat. După pauză, Sergio Ramos revenit în echipă după o accidentare a deblocat situaţia transformând (min. 63) un penalty pe care îl obţinuse tot el, după ce fusese acroşat de Clement Lenglet şi se consultase VAR-ul. În min. 90, Luka Modric a făcut 3-1 pentru echipa sa. FC Barcelona n-a avut mare lucru de spus în teren, iar Ronald Koeman, noul antrenor, a părut el însuşi lipsit de inspiraţie. Cu 100 de goluri sub tricoul lui Real Madrid, Sergio Ramos intră în legendă. Şi ar fi putut avea 101 goluri (min. 86), dar momentul nu va întârzia prea mult. Zinedine Zidane n-a pierdut nici unul din ultimele 6 meciuri cu FC Barcelona, contabilizând 3 victorii şi 3 remize.